O scenă a nașterii lui Iisus de la o biserică dintr-un cătun din Italia prezintă două mame ale Pruncului Iisus, în loc de figurinele convenționale Maria și Iosif, a stârnind furie printre catolicii conservatori și politicienii din Italia, relatează Reuters conform News.ro.
Scenele Nașterii Domnului sunt populare în țara în mare parte catolică, dar în ultimii ani au fost din ce în ce mai absorbite în războaie culturale, pe măsură ce societatea sa se laicizează și devine multiculturală. Preotul de la Biserica Sfinții Petru și Pavel, din Capocastello di Mercogliano, un cătun din provincia Avellino, a apărat reprezentarea nașterii lui Iisus. „Am vrut să arăt prin această scenă că familiile nu mai sunt doar tradiționale”, a declarat părintele Vitaliano Della Sala pentru Reuters.
Scena, considerată ofensatoare de un senator
”În parohiile noastre, vedem tot mai mulţi copii ale unor noi tipuri de familie care există şi fac parte din societatea noastră, copii ai unor oameni despărţiţi şi divorţaţi, ai unor cupluri gay, ai unor celibatari, ai unor mame tinere”, subliniază el. Preotul – cunoscut în Italia ca simpatizant al LGBTQ+, declară că atitudinea sa este conformă celei a Papei Francisc care i-a autorizat săptămâna aceasta, printr-o hotărâre istorică, pe preoţi să binecuvânteze cupluri de acelaşi sex.
În schimb, senatorul Maurizio Gasparri de la Partidul Forza Italia, care face parte din coaliţia guvernamentală, consideră că această scenă a naşterii în interpretare gay ”îi ofensează pe toţi cei care au avut întodeauna respect şi devotament faţă de Familia Sfântă”.