Meteorologii au transmis prognoza meteo pe regiuni pentru următoarele două săptămâni. Finalul de an aduce vreme mai caldă în toate regiunile ţării, cu maxime termice de 16 grade Celsius, urmând să intre într-un proces de răcire în prima săptămână din 2024. Precipitaţiile vor fi mai frecvente, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 25 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.
Banat
În prima săptămână din interval valorile termice se vor situa cu mult peste ceea ce ar trebui să se înregistreze la finalul lunii decembrie. Vor fi mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor înregistra maxime, în medie, de 12 – 14 grade Celsius şi minime de 2 – 4 grade.
Din a doua săptămână, temperaturile mai scad, dar vor continua să fie mai mari decât normele specifice perioadei. Spre finalul intervalului temperaturile se apropie de acestea. Vor fi maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 4 – 8 grade şi minime de 0 – 3 grade. Probabilitatea de apariţie a preciptațiilor începând din 30 decembrie.
Crişana
În prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilaţii de la o zi la alta, dar se vor menţine mai ridicate decât în mod normal . Media maximelor, la nivelul întregii regiuni, va fi de 9 – 11 grade, iar a minimelor de 2 – 4 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, chiar din 31 decembrie, temperaturile vor mai scădea. Se vor situa în continuare peste norme. Spre sfârşitul intervalului să se apropie treptat de ceea ce ar trebui să fie în prima decadă a lunii ianuarie. Vor fi posibile precipitaţii în primele două zile din interval. Din 29 decembrie, până la finalul intervalului, vor creşte din nou condiţiile de apariţie a precipitaţiilor.
Transilvania
Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei, în prima săptămână din interval. Temperaturile vor avea mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor înregistra maxime de 8 – 10 grade şi minime de -1 şi 0 grade. Din a doua săptămână, temperaturile vor scădea treptat şi vor fi maxime între 2 şi 5 grade şi minime de -3 şi -1 grad. În primele două zile din interval vor fi posibile precipitaţii slabe şi din nou începând din 1 ianuarie.
Maramureş
Regimul termic va fi caracterizat de valori care se vor situa peste normele specifice perioadei şi vor fi oscilaţii uşoare de la o zi la alta. Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie de 8 şi 11 grade în perioada 25 decembrie – 1 ianuarie şi minime de 1 şi 4 grade. Din 2 ianuarie temperaturile scad treptat şi să se înregistreze maxime între 2 şi 6 grade şi minime de -2 şi 0 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe în primele două zile din interval şi vor fi, din nou, posibile precipitaţii din 30 decembrie.
Moldova
Vremea va fi deosebit de caldă până în data de 2 ianuarie, chiar dacă vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la cealaltă. Temperaturile maxime vor avea medii între 8 şi 14 grade, iar cele minime între 2 şi 6 grade. Apoi va intra într-un proces de răcire ce va conduce la valori, mediate regional, diurne de 4 grade şi nocturne de -2 grade. În prima săptămână de prognoză precipitaţiile se vor semnala cu totul izolat, dar există probabilitatea extinderii acestora după data de 1 ianuarie.
Dobrogea
Valorile termice se vor situa în general cu mult peste mediile multianuale până în data de 1 ianuarie. Naximele vor avea medii între 10 şi 16 grade, iar minimele între 2 şi 8 grade. Ulterior, vremea va marca un proces de răcire treptată. Regimul termic diurn, mediat regional, se va situa între 6 şi 8 grade, iar cel nocturn între 0 şi 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere din a doua săptămână de prognoză, iar până atunci acestea vor apărea trecător şi izolat.
Muntenia
La începutul intervalului de prognoză vremea va fi deosebit de caldă, apoi, deşi valorile termice vor scădea uşor, se vor situa în continuare peste mediile. Până în data de 1 ianuarie, maximele vor avea medii între 12 şi 16 grade, iar minimele între 0 şi 4 grade. După aceea se va răci treptat, iar regimul termic diurn va ajunge la 6 grade, şi cel nocturn la -2 grade. Precipitaţiile vor fi foarte puţine în prima săptămână de prognoză, apoi se vor extinde în toată regiunea şi se vor intensifica.
Oltenia
Între 25 şi 30 decembrie vremea va fi deosebit de caldă, deşi valorile termice vor avea variaţii uşoare de la o zi la cealaltă. Se vor situa, mediat regional, la maxime între 12 şi 16 grade şi minime între 0 şi 4 grade. În intervalul următor se va răci treptat, Mediile valorilor diurne vor ajunge la 6 grade şi ale celor nocturne la -2 grade. Precipitaţii se vor semnala cu o probabilitate mai mare din data de 2 ianuarie.
La munte
La munte, vremea va fi neobişnuit de caldă pentru acest anotimp în prima săptămână de prognoză. Mediile temperaturilor maxime vor varia între 4 şi 8 grade, iar ale minimelor între -2 şi 2 grade. Ulterior se va răci treptat, astfel încât regimul termic diurn va scădea de la 2 spre -2 grade, iar cel nocturn de la -2 către -6 grade. În prima săptămână de prognoză precipitaţiile vor fi în restrângere semnificativă ca arie şi ca intensitate. Din data de 1 ianuarie va creşte probabilitatea extinderii precipitaţiilor.
Citește și: Un bărbat de 81 de ani, lovit pe trecerea de pietoni în timp ce traversa cu bicicleta