4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTineri drogați, depistați de polițiști pe șoselele din Craiova și Segarcea

Tineri drogați, depistați de polițiști pe șoselele din Craiova și Segarcea

Doi tineri au fost prinși de polițiști la volan sub influența drogurilor vineri, 29 decembrie, pe străzile din Segarcea și Craiova.

Ieri, 29 decembrie, ora 15.30, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Segarcea au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Cerăt, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, din oraşul Segarcea.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La ora 19.30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au depistat un tânăr de 22 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6.

Și acesta a fost testat cu aparatul din dotare, reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Respectivele teste nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, astfel că persoanele depistate au fost conduse la unități medicale pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Au fost verificate 400 de persoane și s-au aplicat 110 sancțiuni

În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost prezenți pe drumurile publice din județ pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Cu acesta ocazie au fost instituite filtre rutiere pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive.

Astfel, au fost legitimate și verificate peste 400 de persoane, fiind controlate și 300 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 19.000 de lei, fiind reținute 15 permise de conducere și restrase 2 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au readus în atenția conducătorilor auto modificările legislative privind Legea Anastasia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS