6.4 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024

Pasărea măiastră

“Aş fi în stare să dăltuiesc, pentru fiecare cântec de-al Mariei Tănase, câte o «Pasăre Măiastră»” – aceste cuvinte aparţin marelui sculptor român Constantin Brâncuşi. Acelaşi nume metaforic îi fusese atribuit cu deplină îndreptăţire Mariei Tănase de renumitul nostru istoric Nicolae Iorga cu prilejul prezenţei acesteia în ziua de 17 august 1938 la cursurile de vară ale Universităţii Populare de la Vălenii de Munte.

Numeroşi oameni de cultură i-au recunoscut în cuvinte memorabile personalitatea artistică, după cum reiese din următoarele cugetări lăsate posterităţii: “Cântecele Mariei Tănase, această fetişcană cu timbrul grav, izvorăsc limpezi din pământul românesc, trec prin sufletul nostru şi apoi urcă spre Cer, ca aripile făurite cu un sfert de veac în urmă de ardeleanul Aurel Vlaicu.” (Octavian Goga); “Când Maria Tănase cântă, dincolo de vocea ei, inteligenţa se simte în permanenţă trează. E o inteligenţă ca un spărgător de nuci: un instrument care a spart coaja lucrurilor pentru a ajunge la miezul lui preţios.” (Geo Bogza); “Maria Tănase este un fenomen. N-am auzit până astăzi niciun cântăreţ izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei.” (Theodor Rogalski).

Pasărea Măiastră îşi lua zborul din mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti în ziua de 25 septembrie 1913 ca fiica unui florar din satul doljean Mierea Birnici de pe Valea Amaridiei, Ion Coandă Tănase şi a Anei Munteanu din Ţara Făgăraşului/comuna Cârţa, judeţul Sibiu. Pe aripile glasului ei, s-au răspândit în lumea întreagă numeroase cântece nemuritoare în cele mai diferite stiluri: doine; hore; sârbe; oraţii de nuntă; bocete; cântece de dragoste şi de petrecere; cântece lăutăreşti; cântece de leagăn – fiecare dintre ele oglindind spiritul românesc unic prin frumuseţe şi prin profunzimea textului.

În mai 1934 Maria Tănase se angajează la Teatrul “Cărăbuş” şi are prima sa înregistrare la Casa de discuri “Lifa Record”. Mai târziu, în vara anului 1937 ea înregistrează primele cântece populare la Casa de discuri “Columbia”, beneficiind de îndrumarea unor muzicologi-etnografi ca Harry Brauner şi Constantin Brăiloiu. Debutul radiofonic al Mariei Tănase are loc la emisiunea “Ora satului” din 20 februarie 1938 cu cântecele care aveau să îi contureze identitatea muzicală: “M-am jurat de mii de ori”; “Cine iubeşte şi lasă”; “Geaba mă mai duc acasă”; “Mărie şi Mărioară”; “Când o fi la moartea mea”. Angajată în acelaşi an la Teatrul “Alhambra” din Capitală, ea lansează cântecele “Mi-am pus busuioc în păr” şi “Habar n-ai tu” care au devenit foarte îndrăgite.

În aprilie 1939, Maria Tănase pleacă la Expoziţia Universală de la New York unde cântă cu orchestra lui Grigoraş Dinicu, cucerindu-i pe numeroşii participanţi de diferite naţionalităţi cu talentul său formidabil. Acesta este cadrul unde ea va cunoaşte o serie de personalităţi din ţara noastră printre care: George Enescu; Constantin Brâncuşi; Dimitrie Gusti; Octav Doicescu. Anul următor a fost marcat de o perioadă neagră în viaţa artistei: “Garda de Fier” i-a interzis toate apariţiile publice, i-a distrus plăcile de patefon de la Radiodifuziune şi matriţele acestora de la Casa de discuri “Columbia”, motivul real al măsurilor restrictive fiind nu pretinsa “distorsionare a folclorului românesc autentic”, ci prezenţa ei în cercul de prieteni care cuprindea anumiţi intelectuali de etnie evreiască sau adepţi ai unor convingeri democratice. Revine în februarie 1941 în unele programe radiofonice, deci tot fără apariţii publice. Peste o lună, Maria Tănase întreprinde un turneu în Turcia în cadrul căruia va cânta în “Melody Revue” cu prilejul inaugurării Teatrului de Vară “Taksim” din centrul oraşului Istanbul; aici ea va primi titlul de “Cetăţean de onoare” din partea Preşedintelui Turciei (cu sprijinul colegilor turci de la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, am vizitat acel edificiu care fusese cu ani în urmă martorul fericit al glasului fermecător al româncei Maria Tănase). După instaurarea noului regim în România, ea onorează începând din anul 1952 solicitarea de a fi profesor la Şcoala Medie de Muzică nr. 1 din Bucureşti la catedra de cântece populare, nou înfiinţată. Lansează melodiile “Dragi mi-s cântecele mele” şi “Aseară vântul bătea” în cadrul “Concertului popoarelor”, organizat cu prilejul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor din iulie-august 1953. Ea continuă să aibă o intensă activitate în domeniul discografic, înregistrând inclusiv o serie de cântece româneşti, traduse în limba franceză, care se bucură de un succes deosebit în străinătate.

Ofer în continuare cititorilor două evocări purtând semnătura Mariei Tănase: i) “Între oamenii mari care au venit să mă asculte la New York, a fost şi George Enescu. Mi-a mulţumit frumos, iar eu i-am sărutat, sfioasă, mâna, aşa cum i-o sărutasem lui Nicolae Iorga la Văleni. I-aş fi sărutat-o şi lui Constantin Brâncuşi, oltean de-al meu, sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte, sărutând-o dânsul pe a mea. Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în ţară, ca să mă mai audă o dată. În timp ce-i cântam «Lung e drumul Gorjului», Brâncuşi s-a ascuns cu faţa la perete, ca să nu-i văd lacrimile ce-l podidiseră.”; ii) “La o masă mare, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Pillat, Ionel Teodorescu, Vasile Voiculescu şi Liviu Rebreanu. Îi îndrăgisem după pozele lor din cărţile de şcoală. Mă privea, parcă din vitrina unei librării, toată literatura română de după război.”.

Au rămas, de asemenea, de la marea noastră cântăreaţă unele cugetări despre muzica pe care o interpreta cu un talent inegalabil: *“Cântecele sunt rădăcini nevăzute, rădăcini care îi leagă pe oameni de pământul lor. Le căutam, le cercetam, le adunam cu o îndrăzneală şi cu o stăruinţă fără odihnă. Le adunam de la ţărani, de la lăutari, de la bărbaţi, de la femei, de la tineri şi bătrâni.” *“Nimeni nu mă învăţase cum se scoate un ton, cum se cuvine să cânţi, nici ce să faci cu mâinile. În mine, totul se prefăcea în muzică: lumina, vântul, oamenii, florile. *“În peregrinările mele prin ţară, caut şi ascult cu atenţie şi răbdare cântecele ţăranilor. Încerc apoi să pătrund bine muzica, ritmul şi sensul cuvintelor, mai cu seamă sensul cuvintelor… Nu le interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu, le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu, le fac să circule mai departe.” *“Doina este cântecul elegiatic al străbunilor, în timp ce hora e dansul nostru lirico-ritmat, iar sârba este joc al spiritului românesc.” *“Uneori mă încearcă sentimentul că melodiile îmi vin de undeva, de departe, din străfundul conştiinţei populare, se furişează în mine, visând parcă, le ascult şi le interpretez.” *“Cu adevărat acasă nu m-am simţit la teatru, ci în local, la microfon, între lăutarii mei. Cântecul a fost singura patimă a vieţii mele, dar m-a ispitit la răstimpuri şi teatrul.” *“Niciodată n-am cântat altceva decât cântece populare româneşti… Multă vreme mi-au rămas în suflet cântecele acelea triste, tărăgănate, cu alean, de blestem, de răzbunare, de revoltă, cântece de leagăn, cântece de nuntă.”.

Maria Tănase ne părăsea la 22 iunie 1963 din cauza unei grave maladii. Îmi amintesc grandioasa înmormântare televizată de la Bucureşti când eram elev în clasa a XI-a. Aproape un milion de români o însoţeau pe Doamna îmbrăcată în rochie albă ca o distinsă Mireasă într-o tăcere absolută, mergând agale în urma cortegiului funerar pe principalele bulevarde. Fărâmiţă Lambru cu acordeonul lui cu 120 de başi, primit în dar de la Maria Tănase, îi cânta, plângând pe drumul către cimitir, cântecul ei de taină “Jalea ţiganului”. Voi regreta mereu că – fiind departe de Capitală ca elev la liceul din oraşul moldav Roman – nu am reuşit să o văd şi să o ascult măcar o singură dată pe Maria Tănase la unul din concertele Domniei Sale. Totuşi, mi-au rămas discurile “Electrecord” cu cântecele care îmi alină acum anii senectuţii prin multe clipe de adevărată sărbătoare. Mare dreptate avea Mihail Sadoveanu atunci când o numea “strălucitul astru care brăzdează cerul României”.

Autor: Dan Mihai Bârliba

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS