1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFemeie prinsă de două ori într-o lună conducând fără permis, cu copiii în mașină

Femeie prinsă de două ori într-o lună conducând fără permis, cu copiii în mașină

O femeie din oraşul vasluian Negreşti a fost reţinută de poliţişti după ce a fost depistată fără permis la volanul unei maşini în care se aflau şi copiii săi, în vârstă de 11 şi 14 ani.

Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti, aflat în serviciu de patrulare şi supravegherea traficului rutier pe strada Decebal din Negreşti, a observat şi oprit pentru control autoturismul condus de femeie, care se deplasa sinuos.

„În autoturism, în afara conducătoarei auto, au fost identificaţi, pe bancheta din spate, doi minori, în vârstă de 11 şi 14 ani. Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au stabilit identitatea conducătoarei autoturismului şi că femeia de 33 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut femeia, pe o perioadă de 24 ore.

Aceasta urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Femeia mai este cercetată în alte două dosare, după ce, la data de 10 decembrie 2023, a fost depistată în municipiul Vaslui conducând un autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Vaslui.

Citește și: Nouă pensiuni din Rânca au activitatea oprită temporar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS