2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisA sperat, dar în zadar! Rafael Nadal a declarat forfait pentru Australian Open 2024

A sperat, dar în zadar! Rafael Nadal a declarat forfait pentru Australian Open 2024

Rafael Nadal nu va participa la Australian Open în acest an, în urma accidentării pe care a acuzat-o încă de la turneul de la Brisbane. Tenismenul iberic a făcut anunțul oficial pe rețelele sociale. Ibericul ratează, astfel, șansa să revină la turneul unde s-a accidentat anul trecut și unde a triumfat în urmă cu doi ani.

„Matadorul” a anunțat că are o micro-ruptură la un mușchi în urma turneului de la Antipozi la care a participat, însă zona afectată nu este aceeași de anul trecut. Astfel, putem spune că accidentarea sa inițială nu a recidivat.

„Bună tuturor, în timpul ultimului meci al meu de la Brisbane am avut o mică problemă la un mușchi care m-a înrgijorat, după cum știți. Odată ce am ajuns la Melborune am avut ocazia de a face un RMN și am o micro-ruptură la un mușchi, nu în același loc în care am avut și accidentarea, deci asta e o veste bună. Acum nu sunt pregătit să joc la nivelul maxim de exigență în meciuri de 5 seturi. Astfel, voi zbura înapoi în Spania ca să mă văd cu doctorul meu, pentru tratament și odihnă.

Am muncit din greu de-a lungul anului pentru această revenire și după cum am menționat mereu, obiectivul meu este să fiu la nivelul meu maxim în 3 luni. În ciuda veștilor triste pentru mine legate de neputința de a juca în fața mulțimii fantastice de la Melbourne, asta nu e o veste foarte proastă, iar noi rămânem pozitivi în privința evoluției pentru restul sezonului. Chiar voiam să joc în Australia și am avut șansa să joc câteva meciuri care m-au făcut foarte fericit și pozitiv. Mulțumesc pentru toată susținerea și ne vedem curând! Rafa”, a scris Nadal, pe rețelele sociale.

Premieră după 25 de ani

Absența „Matadorului” de la Antipozi reprezintă o premieră după 25 de ani, ce îl vizează atât pe iberic, dar și pe Roger Federer.  Turneul de la Australian Open din 2024 va fi primul din 1999 încoace care nu îi va avea la start pe niciunul dintre Rafa și Roger.

Elvețianul a început să concureze la Antipozi în 2000 și a făcut-o până în 2020 fără să rateze vreun turneu, în timp ce „Matadorul” a fost prezent în Australia între 2004 și 2023, cu două absențe, în 2006 și 2013, notează Eurosport.

Citeşte şi: Ana Bogdan, eșec fără drept de apel la Adelaide! Pavlyuchenkova, mult mai bună

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS