6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a căzut de la etajul patru al unui spital din Italia

Un român a căzut de la etajul patru al unui spital din Italia

Un român de 74 de ani a căzut de la etajul al patrulea al unui spitalului din regiunea italiană Lazio și a murit pe loc. Incidentul a avut loc luni, 8 ianuarie, în jurul orei 14.10, scrie Rotalianul.

Pacientul român fusese internat cu câteva zile în urmă pentru tratamentul unei pneumonii severe. Datorită gravității stării sale, medicii au decis transferul său către o unitate medicală specializată din Roma. Transferul era programat pentru ziua următoare, 9 ianuarie.

În ciuda intervenției rapide a echipajelor de urgență, rănile și fracturile suferite în urma căderii de aproximativ 12 metri au fost fatale pentru pacient.

Forțele de ordine s-au deplasat imediat la locul incidentului și au informat procuratura locală.

Deși există o suspiciune inițială de suicid, nu se exclude posibilitatea ca pacientul să fi căzut accidental, în timp ce se afla la fereastră pentru a lua aer.

Poliția a sechestrat dosarul medical al pacientului pentru a înțelege mai bine starea sa de sănătate și afecțiunile preexistente.

Pentru a reconstrui ultimele momente ale pacientului, anchetatorii au confiscat, de asemenea, înregistrările camerelor de supraveghere ale spitalului.

Procuratura din Cassino a deschis un dosar pentru a investiga circumstanțele exacte ale acestui tragic eveniment.

Citește și: Președinte nou la Senatul UCB

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS