Să faci un film documentar despre viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, personaj aproape mitic al românilor, cunoscut ca făcător de minuni și care este luat în considerare pentru a fi canonizat este un pariu destul de riscant.
Demitizarea unui astfel de personaj care a trăit doar pe jumătate pe Pământ, restul fiind rezervat sferelor celeste te descalifică, iar, în cealaltă extremă, prezentarea sa într-un mod pompos, hiperbolizant poate dăuna cauzei la fel de mult ca și prima variantă.
Regizorul Nicolae Mărgineanu a ales, în filmul Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu (2011) – difuzat recent pe TVR Cultural sub genericul ”Noaptea albă a filmului românesc” -, cu un profesionalism desăvârșit, cartea câștigătoare, mizând pe mărturiile multora din oamenii care l-au cunoscut, majoritatea preoți, dar și simpli enoriași sau mireni de rând care au interacționat, de-a lungul vieții, cu ieromonahul, teologul și artistul plastic român.
Astfel de mărturii, imortalizate pe peliculă, spun multe despre această figură de legendă a bisericii românești, fiindcă ele converg într-un punct comun a cărui autenticitate nu poate fi negată.
Acestea se interferează cu date biografice esențiale din viața ieromonahului din Vața de Sus, care sunt oferite spectatorului pe fundalul unor imagini bisericești de o mare frumusețe, printre ele chiar icoane pictate de Arsenie Boca, care a avut atâtea haruri de la Dumnezeu încât aproape că este de mirare că au încăput într-o singură persoană.
Viața celui care a fost atras încă de tânăr de viața spirituală și îndumnezeire a fost influențată decisiv de popasul la muntele Athos, unde sub o înaltă îndrumare deprinde tainele duhovnicești și ale cunoașterii lui Dumnezeu, dar revine și cu un dar care este greu de înțeles pentru cei obișnuiți cu legile comune ale firii: cititul gândurilor.
Un scriitor care apare în documentar mărturisește că, la o manifestare publică, și-a pus întrebarea (fără a o exprima cu glas tare) dacă nu cumva părintele este un impostor care încearcă să-și câștige popularitate prin carisma sa ieșită din comun, moment în care Arsenie Boca s-a îndreptat fix către el și i-a pus o mână pe umăr, întrebându-l: ”Ei, ce crezi despre mine? Sunt un impostor sau nu?”.
”Dumneavoastră credeți în ceea ce spuneți”
Dar cel mai relevant și impresionant, totodată, dialog a fost cel care, potrivit documentarului, l-a purtat marele poet și filosof Lucian Blaga cu Părintele Arsenie Boca. Blaga l-ar fi felicitat pentru că a devenit deja un mit al României, iar la întrebarea în ce sens spune acest lucru, gânditorul din Lancrăm ar fi răspuns: ”pentru că dvs. credeți în ceea ce spuneți”. (Minunat! Astăzi, cei care cred în ceea ce spun pot fi numărați pe degetele unei mâini, mai ales dacă este vorba despre oameni politici sau care dețin funcții importante, n.n.). Arsenie Boca a răspuns, cu smerenia care l-a caracterizat toată viața, că nu își dorește să poarte povara imaginii unui astfel de mit, iar Blaga a replicat, la rându-i, că trebuie, pentru că poporul român are nevoie de el (cu alte cuvinte, trebuie mântuiți și salvați chiar și cei care sunt, figurativ vorbind, orbi și nu înțeleg acest lucru). (Am citat, din memorie, din textul documentarului).
Dincolo de aceste mărturii și evocări, spectatorul poate afla despre minuni săvârșite, poate vedea tablouri de excepție pictate de Arsenie Boca (printre acestea, unele cu Maica Domnului și Sfânta Parascheva), poate lua cunoștință despre universul mistic în care a trăit acesta, deși a fost (și a rămas, până la sfârșitul zilelor), apropiat de oameni și dedicându-și viața semenilor săi, atât celor înzestrați, cât și celor mai neajutorați.
Prigoană absurdă din partea regimului
Dar și despre prigoana absurdă venită din partea regimului vremii, care nu putea suporta o asemenea personalitate puternică și beneficiind de o asemenea popularitate. În mai multe rânduri, a fost și întemnițat, iar după eliberare i s-a ridicat dreptul de a sluji.
Urmarea în istorie? Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar Arsenie Boca este propus pentru canonizare.
Fără a fi scolastic, documentarul semnat de Nicolae Mărgineanu are doza de sobrietate necesară și de reflectare adecvată a universului ecleziastic, impresionează prin cadrele în care alternează relatările, imaginile bisericești și figura de o luminozitate aproape supraomenească a Părintelui, beneficiind și de lectura impecabilă a actriței Maria Ploae.
Argumentul decisiv că documentarul său nu își propune să impună spectatorului o direcție, că nu este în niciun caz un film pentru habotnici, ci pentru credincioșii autentici, aflați în căutarea lui Dumnezeu într-o lume imperfectă și încărcată de suferință, este mărturia din finalul peliculei.
Acolo, un preot se confesează cu un curaj pe care alții poate nu l-ar fi avut, spunând că în tinerețe îl contesta pe Dumnezeu, neputând împăca suferința și durerea din lume cu bunătatea unui Creator care i se părea că a abandonat lumea, avea gânduri de hulă și chiar de apologie a sinuciderii. Întâlnirea cu Arsenie Boca i-a schimbat destinul (așa cum și vizita la Muntele Athos o schimbase pe a lui Boca), acesta făcându-l să vadă, cu ochii minții, un crâmpei de Cer, de Paradis, și făcându-l să plângă, ceea ce nu crezuse vreodată că are să se întâmple.
Cărările Domnului sunt nebănuite, iar scopul final este mântuirea sufletului, dincolo de toate suferințele și durerile pe care nici Biserica nu le neagă.
Mihai Gîndu
