Pentru mine, ca român, nu este deloc incomodă sau abstractă tema acestui articol dacă mă gândesc la tradiţiile şcolii noastre de balet, la operele autohtone şi la pleiada unor solişti renumiţi în splendida artă. În consecinţă, voi avea plăcerea de a începe însemnările de faţă cu câteva aspecte ce au devenit părţi integrante ale culturii româneşti.
În ceea ce priveşte creaţiile, ofer o scurtă listă, indicând punctual compozitorii acestora şi anii când au avut loc premierele respective: “Priculiciul”/1931, Zeno Vancea; “Nuntă în Carpaţi”/1939, Paul Constantinescu; “Când strugurii se coc”/1954, Mihail Jora; “Sărbătoarea primăverii”/1958, Florin Comişel. Scenele teatrelor româneşti sau străine au fost înnobilate de paşii şi gesturile graţioase ale unor dansatori vestiţi printre care: Elena Penescu-Liciu, Floria Capsali, Alexa Mezincescu, Irinel Liciu, Ileana Iliescu, Leni Dacian, Alina Cojocaru; Oleg Danovski; Gheorghe Cotovelea ş.a. Unele din numele menţionate s-au remarcat atât în arta dansului, cât şi în pedagogia coregrafică.
Arta menţionată a beneficiat de existenţa unei “citadele a baletului”, construită în anul 1953 sub denumirea de “Teatrul de Operă şi Balet” (arhitect: Octav Doicescu) cu scopul iniţial de a găzdui în acea vară două ample manifestări internaţionale: al III-lea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) şi al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor (2-14 august). A fost, însă, inaugurat în anul următor, la 9 ianuarie cu spectacolul operei “Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski.
Faţada clădirii are un portic cu trei Arcade monumentale, ornate cu statuile celor patru Muze ale Artei. Pe aceeaşi faţadă sunt montate două basoreliefuri: o scenă de operă şi zborul comun al unor balerini. Aşadar, de la bun început a fost fixată dubla identitate a acestui edificiu cultural naţional: lăcaş al operei şi, de asemenea, lăcaş al baletului. Clădirea a primit şi un logo reprezentativ în limba latină: “Ars gratia artis”/Artă pentru artă – ca o rezonanţă a unui concept filosofic din veacul al XIX-lea. Desigur, în adoptarea acelui însemn heraldic gânditorul Titu Maiorescu nu a fost consultat, fiind plecat pe un drum fără întoarcere. Pe peluza din faţa Operei se află statuia lui George Enescu, sculptată de marele artist Ion Jalea.
După aceste momente evocative, să oferim cititorilor câteva elemente de istorie, arătând că termenul “balet” provine probabil de la cuvântul din limba italiană “balare” ce înseamnă “a dansa”. Mai concret, este vorba de un gen artistic bazat pe elemente de dans, episoade muzicale şi mişcări cu caracter mimetic, integrate într-un spectacol unitar.
În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, în Franţa şi în veacul următor acestora, în Italia, dansul s-a dezvoltat gradual într-o formă artistică scenică. Domenico din Piacenza este autorul unui tratat scris în anul 1400 care cuprinde două sute de dansuri create de dânsul. În adevăratul sens al cuvântului, baletul s-a afirmat la Curtea Reginei Caterina de Medici; aceasta, după decesul soţului, Regele Henric al II-lea, a invitat o serie de dansatori, coregrafi şi compozitori italieni spre a organiza anumite petreceri şi a promova astfel noua artă. Specialiştii în domeniu au considerat că prima tentativă de a crea o combinaţie armonioasă între dans şi muzică pe fondul unui scenariu – de regulă dramatic – a fost aşa-numitul “Ballet Comique de la Reine”.
Totuşi, abia în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, avea să apară muzica de balet în accepţiunea contemporană. Atunci au devenit vestiţi unii compozitori care se străduiau să substituie baletele, dansurilor de societate care câştigaseră un teren vizibil: Jean-Philippe Rameau, Jean-Baptiste Luly, Antonio Salieri, Christoph Gluck. La cumpăna dintre veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea, au devenit foarte populare în spaţiul european multe balete clasice printre care: “Don Juan”; “Silfida”; “Giselle”; “Esmeralda”; “Corsarul”; “Don Quijote”; “Coppélia”; “Lacul lebedelor”; “Spărgătorul de nuci”; “Frumoasa din pădurea adormită”. În continuare, prima jumătate a veacului trecut a consemnat noi momente semnificative în biografia baletului mondial. “Daphnis şi Chloe”; “Duhul trandafirului”/“Invitaţie la vals”; “Bolero”; “Secolul de aur”; “Fântâna din Bahcisarai”; “Romeo şi Julieta”; “Cenuşăreasa”; “Călăreţul de aramă”; “Gaiane”; “Şeherezada”; “Spartacus” sunt doar câteva nume dintr-o listă de aur ce pare a fi fost dictată de Dumnezeu Însuşi într-un rar moment de odihnă şi de plăcere spirituală.
Despre Piotr Ilici Ceaikovski, unul dintre iluştrii creatori ai baletelor menţionate, criticul muzical american Harold C. Schonberg (1915-2003), scria în cartea “Vieţile marilor compozitori”: “Nu există balerine bătrâne, urâte sau grase. Ceaikovski se identifica cu arta baletului şi cu feminitatea balerinelor. Lumea baletului, lumea romantică, lumea de basm a baletului şi atmosfera lui de catifea şi aur, femeile lui frumoase, strălucirea lui, pompa şi opulenţa lui, intrigile, legăturile cu capetele încoronate, bârfele din culise, ritmurile lui suple – lumea aceasta revine mereu în muzica lui Ceaikovski.”.
Cerul baletului a cuprins multe stele care, rând pe rând, s-au stins, lăsând în locul lor regrete şi amintiri: Anna Pavlova; Margot Fonteyn; Galina Ulanova (artista preferată a dictatorului Stalin); Rudolf Nureyev; Alicia Alonso (despre care în acea epocă se spunea: “Cuba avea trei articole principale pentru export – trabucurile, zahărul şi Alicia Alonso.”); Maia Pliseţkaia (căreia maestrul Maurice Béjart i-a dedicat lucrarea “Ave Maia”, interpretată de marea artistă când împlinea… 80 de ani); Carla Fracci; Mihail Barishnikov; Vaslav Nijinski; Anthony Dowel; Alessandra Ferri; Tamara Rojo; Uliana Lopatkina; Nadia Nerina; Nino Ananiashvili (soţia ministrului georgian de externe, Gregori Vashadze, cu ambii fiind un bun amic când eram ambasador al României la Tbilisi) ş.a. Unele dintre soliste au dobândit titlul onorific de “prima ballerina assoluta”. De la celebra artistă din Caucaz am aflat un fapt senzaţional despre Alicia Alonso: aproape oarbă de la vârsta de 19 ani, aceasta se ghida pe scenă după lumini, iar partenerul trebuia să fie acolo unde ea se aştepta să îl găsească şi să îl întâlnească de fiecare dată; în pofida celor trei operaţii suferite, ea nu şi-a mai recăpătat vederea periferică, dar a continuat să strălucească pe marile scene ale lumii!
Arta baletului a trezit, cum era de aşteptat, atenţia unor personalităţi ale veacului trecut. Aforismele lor constituie o clară mărturie: *“Baletul este o formă perfect geometrică. Balerinele sunt geometriile perfecte ale Creatorului.” (Albert Einstein); *“Baletul clasic nu va muri niciodată.” (Ninette de Valois); *“Balet: artă călcată în picioare.” (Tudor Muşatescu); *“Baletul este cântecul de bucurie şi de durere al corpului.” (Martha Graham); *“Dumnezeu dă talent. Munca transformă talentul în geniu.” (Anna Pavlova); *“Singura armă pe care am avut-o a fost dansul meu cu care am luptat ca un general fără o armată.” (Maia Pliseţkaia).
Păstrez o plăcută amintire despre spectacolul de balet de la Teatrul Mare din Moscova având ca primă solistă pe Maia Pliseţkaia. La mijlocul anilor ’70, am avut privilegiul de a mă afla printre spectatorii ultimei sale apariţii scenice, înainte de pensionare, în baletul “Pescăruşul” după piesa lui Anton Pavlovici Cehov cu un bilet de protocol, procurat de cei de la Komsomol, la rugămintea mea insistentă. Aplauzele au durat 15 minute fără întrerupere cu întreaga sală în picioare, iar scena s-a umplut de un imens covor de flori în plină iarnă moscovită.
Am optat pentru asocierea paşilor de dans cu versurile unui poet român, propunând în finalul articolului meu poezia “Balet” de George Bacovia: “Lunecau baletistele albe./Degajări de puternice forme – /Albe în faţa lumii enorme,/Lunecau baletistele albe./Lunecau baletistele albe/Şi lumea sufla împătimită – /Albe, râzând spre lumea prostită,/Lunecau baletistele albe./Lunecau baletistele albe,/Tainic trezind complexul organic./Albe, stârnind instinctul satanic,/Lunecau baletistele albe.”. Splendidă şi memorabilă pledoarie în favoarea acestei “religii a paşilor” sub semnul gingăşiei şi eleganţei feminine!
Dan Mihai Bârliba
