-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmical | Universitatea Craiova - Greifswalder 1-1. Joc modest, rezultat pe măsură

Amical | Universitatea Craiova – Greifswalder 1-1. Joc modest, rezultat pe măsură

Universitatea Craiova a susţinut miercuri seară primul joc amical din cadrul cantonamentului din Antalya. Alb-albaştrii nu au însă cu ce se lăuda, pentru că nu au reuşit decât o remiză, scor 1-1, cu Greifswalder, o formaţie care activează în liga a 4-a din Germania. A fost un joc modest din partea Ştiinţei. Dacă în prima repriză gruparea din Bănie şi- dominat oponenta, în partea secundă evoluţia a fost foarte ştearsă.

Alb-albaştrii au deschis scorul prin Andrei Ivan, dintr-un penalti obţinut tot de el, după o combinaţie cu Alex Mitriţă (‘8, 1-0).
Germanii au restabilit egalitatea în urma unei lovituri libere de la 17 metri. Şutul lui Cabrera a fost deviat de zidul oltenilor, motiv pentru care Laurenţiu Popescu a fost spectator la modul cum a intrat mingea în plasă (’13, 1-1).

Universitatea Craiova, prima repriză: L. Popescu – Soiri, Zajkov, Badelj, Bancu – Crețu, Căpățînă – Danciu, Mitriță, Ivan – Markovic.
Universitatea Craiova, repriza secundă: Lazar – Vlădoiu, Tomasec, R. Silva (’75, Gaşpăr), Benga – Mateiu, Lăpădătescu – Ișfan, Houri, Baiaram – Trică.
Rezerve neutilizate: Bană, Barbu.

Greifswalder: Jakubov – Farr, Egelseder, Schmedemann, Coskun, Kratzer, Brandt, Daedlow, Cabrera, Benyamina, Sezer.
Au mai intrat: Vonier – Rueh, Sanin, Wulff, Eshele, Kubitz, Marx, Adewole, Rosenberg.

Universitatea Craiova îşi continuă pregătirea pe pământ turcesc până luni, 15 ianuarie. Duminică, tot la Regnum Carya (Belek), alb-albaştrii vor susţine cel de-al doilea joc de verificare. Oponenta alb-albaştrilor va fi de această dată FC Slovácko (Cehia).

Citeşte şi: România se va „încălzi“ cu Bulgaria şi Liechtenstein pentru Euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS