Un incident șocant s-a petrecut în Galați, după ce un elev de 14 ani a ascuns un cuțit în toaleta școlii unde învăța. El plănuia un atac sângeros. Adolescentul a fost internat la Psihiatrie.
Politiștii din Galați au fost sesizați, miercuri, de un bărbat despre faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit.
Ulterior, minorul a fost depistat pe raza municipiului Galați. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta a ascuns cuțitul în toaleta Școlii nr. 2. El plănuia să-și agreseze colegii, care intenționează să-l denunțe profesorilor.
Minorul a fost transportat la o unitate medicală de psihiatrie, unde a rămas internat.
Un alt incident a avut loc în Vâlcea unde un licean de 18 ani a venit la unitatea de învățământ înarmat cu un pistol neletal de tip Airsoft. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a identifica sursa de proveniență a armei.
Citește și: (VIDEO) Mehedinți: Incendiu la o anexă gospodărească