6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtestele transportatorilor și fermierilor continuă

Protestele transportatorilor și fermierilor continuă

Negocierile de la Ministerul Finanțelor dintre fermieri și transportatori veniţi din toată țara au eșuat, iar manifestațiile vor continua. Astăzi ar fi a șasea zi de proteste.

Și duminică, în a cincea zi de protest, traficul a fost dat peste cap. Polițiștii au organizat filtre care să dirijeze circulația și să nu le permită protestatarilor să intre cu utilajele în orașe.

Au fost cel puțin 100 de autoturisme și utilaje agricole staționate pe DN 2, din Afumați, aproape de intrarea în București. Sunt prezente și forțele de ordine, iar pe lângă polițiștii și jandarmii de la fața locului sunt filtre organizate la toate intrările din oraș. Acestea sunt acolo de cel puțin cinci zile, de când a început protestul.

Însoțită de prefectul Capitalei, o delegație formată din reprezentanții fermierilor și transportatorilor a mers la ministerul de Finanțe pentru negocieri. Sâmbătă, discuțiile purtate succesiv cu oficialii de la Agricultură, Transporturi și Autoritatea de Supraveghere Financiară s-au încheiat aproape de miezul nopții. Inițial – pe listă apăreau în jur de 50 de revendicări, dar liderii celor două tabere s-au rezumat în final la cele mai importante probleme.

Dănuț Andruș, liderul protestatarilor: „Nu am ajuns la niciun acord”

“Vom protesta pentru că este singura noastră formă de a striga necazul acestor două clase sociale şi a multora care sunt în România pe anumite teme. Ministerul Finanţelor avea măsuri concrete pe care putea să le ia în calcul”, a mai transmis unul dintre liderii fermierilor.

Andruş a amintit că au existat nişte facilităţi pentru diverse categorii care au fost anulate. 

“Dorim intervenţia statului prin cadre legislative. Nu cerem bani, nu cerem benzină. (…) Nu suntem noi obligaţi să suportăm datoria publică a statului român. (…) Noi am avut nişte exonerări în construcţii, în agricultură, în IT, în transporturi, facilităţi pe care nu le mai avem”, a mai declarat Andruş. 

El a mai anunţat că problemele protestatarilor sunt legate de mai multe instituţii.  

“Problemele noastre nu sunt legate doar de agricultură sau de transporturi, sunt legate de toate instituţiile statului, inclusiv Banca Naţională. Sunt reguli făcute pe care nu le mai putem suporta. Noi nu mai suntem bancabili, nu mai avem posibilitatea să ne desfăşurăm activitatea în ţară. Suntem pribegi în ţara noastră. Nu se poate aşa ceva”, a mai declarat Dănuţ Andruş.

Citește și (VIDEO) Kim Kardashian în rochie de bal neagră și coarne

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS