2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova vrea să ofere internet gratuit în centru şi în Parcul Romanescu

Primăria Craiova vrea să ofere internet gratuit în centru şi în Parcul Romanescu

Primăria Craiova vrea să achiziţioneze servicii de internet pentru a oferi acces la acest serviciu cetăţenilor care ajung în Centrul Vechi al oraşului, dar şi în Parcul Romanescu.

Craiovenii sau alţi cetăţeni care vor vizita oraşul vor beneficia de acces gratuit la internet în Centrul Vechi, dar şi în Parcul Nicolae Romanescu. Această iniţiativă aparţine primăriei, care motivează investiţia prin faptul că aceasta va îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor.

Echipamentele pentru internet, obţinute printr-un program al UE

În cazul serviciilor de internet din Centrul Vechi, Primăria va plăti 22.090 de lei, fără TVA, timp de un an, pentru ca cetăţenii să poată beneficia de acest serviciu. Pentru oferirea serviciilor de internet în această zonă a oraşului a câştigat licitaţia Orange România. Pentru acest proiect, Primăria Municipiului Craiova a aplicat la programul WIFI4EU si a câștigat un cupon valoric in sumă fíxă de 15 000 EUR, destinat instalării de hotspoturi WiFi4EU (puncte de acces wireless) în spații publice. WiFi4EU este o inițiativă a Uniunii Europene care prevede atribuirea de cupoane în valoare de 15.000 euro fiecare, pentru a acoperi echipamentul şi costurile de instalare a unor puncte de acces la internet Wi-Fi în municipalități din Europa.

„Astfel, a fost dezvoltată o rețea wifi în zona Centrului Istoric al Municipiului Craiova, zonă cu o suprafață de aproximativ 2,5 hectare, delimitată de strada A.I.Cuza, strada Arieş și strada Unirii, cu sopul de a crește gradul de confort al cetățenilor ce tranzitează zona, oferind astfel posibilitatea acestora de a se conecta gratuit la internet. Obiectivul initiaţivei WiFi4EU este de a oferi cetăţenilor şi vizitatorilor acces de înaltă calitate la internet în spații publice ale comunităților locale de pe teritoriul Europei“, se arată în caietul de sarcini întocmit de Primăria Craiova.

Aşadar, după ce municipalitateaa obţinut banii pentru echipamentele necesare, prin contractul pe care l-a scos recet la licitaţie doreşte doat „achiziţia de Servicii de acces la Internet cu întreținerea echipamentelor pentru asigurarea funcționalității proiectului pentru soluția de wi-fi in centrul istoric at municipiului Craiova pentru anul 2024. Durata contractului este de 12 luni (ianuarie-decembrie 2024), cu posibilitatea de prelungire cu 4 luni în anul 2025“, au mai menţionat reprezentanţii primăriei.

Craiovenii vor avea internet gratuit şi în parc

Ideea primăriei de a oferi servicii gratuite de internet nu s-a limitat doar la centrul oraşului, ci acestea vor fi disponibile şi în Parcul Nicolae Romanescu. Aşa că a mai fost scos la licitaţie încă un contract pentru achiziţionarea serviciilor de internet care vor fi disponibile în parc. De această dată vorbim despre o sumă cuprinsă între 15.528 şi 20.704 de lei, fără TVA, pe care primăria o va plăti în decursul unui an pentru ca cetăţenii care ajung în Parcul Romanescu să aibă la dispoziţie internet gratuit.

Alegerea acestui loc pentru oferirea de internet gratuit poate fi discutabilă fiindcă, în general, o plimbare în natură ar avea menirea să te scoată din cotidian şi să te relaxeze, iar serviciul de internet gratuit ar putea altera scopul unei plimbări în aer liber. Dincolo de toate, până la urmă ţine de alegerea fiecărui cetăţean să facă ce doreşte cu timpul lui liber. „Prin prezentul caiet de sarcini Autoritatea Contractantă dorește să achiziționeze servicii de internet în Parcul Nicolae Romanescu.

Capacitatea garantată a legăturii la internet trebuie să fie de 500MBps. Se va pune la dispoziția autorității contractante o clasa de 8 IP-uri. Se va asigura posibilitatea măririi capacității garantate a legăturii la Internet la simpla solicitare scrisă a Autorității Contractante. Se va oferi posibilitatea monitorizării conexiunilor la Internet și raportarea în format electronic (ex, „web oriented”) cu acces securizat, disponibilă 24 ore/zi, 7 zile / săptămână. De asemenea, termenul de instalare, testare și punere în funcțiune a serviciilor internet în Parcul Nicolae Romanescu: în maxim 5 zile de la semnarea contractului“, au fost câteva dintre cerinţele impuse de primărie pentru firma care va câştiga contractul.

Servicii de internet şi pentru verificarea parcării cu plata prin SMS

Tot la capitolul „servicii de internet“, municipalitatea a mai semnat un contract, de la începutul acestui an, ce vizează verificarea parcării cu plata prin SMS. Valoarea acestui contract s-a ridicat la 12.000 de lei, fără TVA. Firma care a câştigat licitaţia pentru acest tip de servicii este VODAFONE ROMANIA S.A. Abonamentul va fi valabil timp de un an, iar în cadrul contractului primăria a solicitat opt tablete, fiecare cu abonamentul său de internet. De asemenea, municipalitatea doreşte ca în momentul în care se epuizează internetul din abonament, să nu se perceapă costuri suplimentare, ci doar să scadă viteza de transfer.

Citeşte şi: Megacontract pentru motorina de la Salubritate Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS