6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMarius Niculae: „Putem depăşi faza grupelor la EURO 2024“

Marius Niculae: „Putem depăşi faza grupelor la EURO 2024“

Fostul internaţional Marius Niculae, în prezent director sportiv al loturilor naţionale de tineret şi juniori, a declarat, luni, că prima reprezentativă a României poate depăşi faza grupelor la turneul final al Campionatului European din 2024. La turneul final din Germania, România a fost repartizată repartizată în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B.

„Putem depăşi faza grupelor, deşi grupa noastră este una echilibrată. Orice e posibil. Eu am încredere în echipa naţională, pentru că au demonstrat în calificări. Atunci toată lumea o dădea pe Elveţia câştigătoare detaşată, dar această echipă a României a reuşit prin forţa grupului să încheie preliminariile pe primul loc“, a explicat Niculae, citat de Agerpres.

Fostul atacant susţine că prin calificarea naţionalei la EURO jucătorii români au mai mari şanse să ajungă în străinătate. El a precizat că este posibil ca portarul Horaţiu Moldovan să se transfere la Betis Sevilla, aşa cum anunţă presa spaniolă în ultimele zile.

„Nu e fantezistă această informaţie (n.r. – despre transferul lui Horaţiu Moldovan de la Rapid la Betis Sevilla). Scoatem şi noi capul în fotbalul mare din nou. Această calificare a naţionalei la EURO a venit foarte bine pentru jucătorii români. Pentru că după cum am văzut, românii nu s-au mai transferat în campionate puternice fără ca naţionala să se califice la un turneu final. Acum îl avem pe Radu Drăguşin în Premier League, cel mai important campionat din Europa. Apoi dacă se transferă şi Horaţiu Moldovan la Betis ar fi bine. Ar fi încă un român în La Liga după Ianis Hagi şi Raţiu. Deci uşor-uşor redevenim ce am fost în trecut“, a mai spus Marius Niculae.

Citeşte şi: Radu Drăguşin a debutat în Premier League, pe „Teatrul Viselor“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS