Medicii de familie şi medicii specialişti din ambulatoriile de specialitate din Dolj au lansat un apel ferm prin care solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Dolj şi guvernanţilor să retragă proiectul privind scăderea sumelor pentru acordarea serviciilor medicale cu aproximativ 30%. Aceştia au protestat miercuri în faţa Prefecturii Dolj şi au explicat, într-o conferinţă de presă, care vor fi consecinţele adoptării proiectului de reducere a sumelor acordate de CNAS pentru serviciile medicale.
Medicii nu vor să semneze contractele cu CAS
Medicii avertizează că, dacă măsurile propuse vor fi adoptate, de la 1 februarie vor refuza semnarea contractelor cu CNAS, iar sistemul prespitalicesc va fi, practic, blocat. Dacă acest lucru se va întâmpla, pacienţii vor fi nevoiţi să plătească inclusiv consultaţiile la medicul de familie şi nu vor mai putea primi reţete compensate.
Într-o conferinţă organizată la Colegiul Medicilor Dolj, mai mulţi reprezentanţi ai medicilor de familie şi ai specialiştilor din ambulatorii au transmis că măsurile contrazic poziţia de prioritizare a prevenţiei, îmbrăţişată de autorităţi în Strategia Naţională de Sănătate şi agreată cu organizaţii internaţionale.
Problema, pe scurt
Conform unui proiect publicat de CNAS, de la 1 februarie valoarea punctului pentru acordarea serviciilor medicale ar urma să scadă de la 4,5 lei la 3,3 lei. În cazul medicilor de familie, valoarea punctului per capita ar urma să scadă de la 12 lei la 7,7 lei şi punctul pe serviciul medical ar scădea de la 8 la 6,2 lei.
Medicii subliniază că plăţile de la Casa de Asigurări nu înseamnă efectiv venitul medicului, ci includ cheltuielile cabinetelor şi ale policlinicilor, adică salariile personalului, plata utilităţilor şi alte cheltuieli. În condiţiile în care proiectul va trece, aceştia anunţă că multe cabinete vor ajunge în pragul falimentului.
Măsura se va răsfrânge, inevitabil, asupra pacienţilor. Dacă situaţia nu se rezolvă, la 1 februarie, medicii ameninţă că nu vor semna contractele cu Casa şi toate serviciile vor fi contra cost. Aşadar, oamenii ar fi nevoiţi să ajungă în camerele de gardă ale spitalelor pentru a primi servicii medicale decontate. Însă acestea sunt deja suprasaturate.
Ceea ce se întâmplă în acest moment este o invitaţie la emigrare, consideră o mare parte dintre medici.
Se taie de la medicina preventivă, care este, teoretic, prioritară în Strategia de sănătate
Dr. Constantin Militaru, vicepreşedintele Colegiului Medicilor (CM) Dolj, spune că reducerile anunţate vor afecta medicina preventivă, baza sistemului medical.
„Prezenţa mea la această conferinţă de presă, din partea Colegiului Medicilor Dolj, reprezintă ataşamentul nostru faţă de asociaţiile profesionale ale medicilor de familie şi ale medicilor specialişti din ambulatoriu, sprijinul nostru pentru revendicările lor bine întemeiate. Costurile personale ale pacienţilor, cât şi costurile sociale şi economice la nivelul întregii ţări vor fi foarte mari. Ascultarea cerinţelor colegilor noştri este obligatorie de către decidenţi”, a transmis medicul.
Dr. Gindrovel Dumitra, reprezentant CM Dolj, secretar general al Colegiului Medicilor din România, spune că măsura este total opusă direcţiilor anunţate în Strategia Naţională de Sănătate.
„V-am obişnuit despre cum trebuie să tratăm o boală. Acum trebuie să vorbim despre o boală a sistemului guvernamental din România, care se numeşte incoerenţă. În Strategia Naţională de Sănătate, am scris că ambulatoriile şi medicina de familie reprezintă priorităţi de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung şi alta facem acum când construim bugetul. Este o contradicţie totală”, a precizat dr. Dumitra. Acesta a adăugat că în proiectul iniţial CNAS ar fi fost prevăzută, de fapt, o creştere a punctului pentru servicii medicale, iar ruptura s-ar fi produs la nivelul Ministerului Finanţelor.
Dacă negocierile nu au succes, medicii anunţă cu proteste în toată ţara
Dacă există o problemă, acea problemă trebuie tratată punctual de guvernanţi, consideră medicul Gindrovel Dumitra. „Dar să nu se răzbune pe medicii de familie din România şi să nu se răzbune pe pacienţi. Ei vor fi cei care vor suferi. Nu vrem să ajungem la situaţia în care de la 1 februarie cabinetele să se închidă. De aceea lansăm un semnal de alarmă cu aproape două săptămâni înainte. Dacă nu se ajunge la un acord în cadrul negocierilor, noi vom continua formele de protest şi este foarte posibil să avem manifestaţii în toată ţara, într-o zi, a corpului profesional.”
Coroborată cu inflaţia, scăderea reală a veniturilor este de 50%, spun medicii
Simona Frăsie, reprezentant al Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA) Dolj, susţine că scăderea reală a veniturilor va fi de aproximativ 50%, dacă se ia în calcul şi inflaţia.
„Se vorbeşte de ani buni să se dezvolte cât mai mult acest segment de „pre-spital” din care fac parte ambulatoriul şi medicina de familie pentru a ridica presiunea de pe spitale şi pentru a reduce costurile spitalelor. În acest context, se propune o măsură cu totul opusă, cu o scădere de 30% a veniturilor noastre. Coroborată cu inflaţia, înseamnă o scădere reală de 50%.
Vom ajunge la valoarea punctului din trimestrul IV al anului 2019. Cred că puteţi realiza ce înseamnă costurile din 2024 versus veniturile din 2019. Iar aceste venituri nu reprezintă veniturile medicilor, ci veniturile cabinetelor şi ale clinicilor. Adică exclud aparatura cu care medicii au dotat aceste cabinete, consumabilele, mentenanţa lor. Din factura de la Casa de Sănătate, cred că am numărat la un moment dat 10 sau 11 furnizori pe care un cabinet sau o clinică, mare, mică, medie trebuie să îi plătească lunar pentru a putea funcţiona. Vorbim aici de chirii, de ratele la aparate, mentenanţa, contracte cu firmele de IT, contabilitate, cu deşeurile, cu fizica radiaţiilor, utilităţi şi lista poate continua. Toate intră în aceşti 35 lei pe consultaţie.
Din ceea ce Casa de Asigurări oferă, sunt plătiţi angajaţii, adică şi asistenţi, personal de întreţinere. Salariile lor au crescut şi este firesc pentru că trebuie să fie motivaţi. Ce facem, ne întoarcem la nivelul anului 2019?”, a întrebat aceasta.
Un medic de familie face calculul pentru propriul cabinet: „Va trebui să aduc bani de acasă”
Dr. Cristian Săndulescu, vicepreşedinte SNMF Dolj, dă exemplul propriului cabinet, cu un număr mediu de pacienţi, spune acesta.
„Din veniturile totale ale cabinetului meu, de 20.000 lei, cheltuielile erau de 15.000 lei până în iulie 2023. Dacă domnilor guvernanţi li se pare că este normal ca un medic primar cu experienţă de 20 de ani să rămână cu un venit de 5.000 lei din care mai scazi şi dividende… Apoi ne-au crescut valoarea punctului în iulie. Am mărit salariile ca urmare a acestei măsuri. Acum ne trezim că, de la 1 februarie, avem o scădere de 30%. Factura mea crescuse în iulie de la 20.000 lei la 30.000 lei. Acum, de la 1 februarie, factura mea scade la 20.000. Cheltuielile au crescut la 21.000 după luna iulie. Practic, va trebui să aduc bani de acasă”, a semnalat dr. Săndulescu.
„Este prima dată în istoria medicinei de familie ni se scade punctul”
Adriana Dogaru, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie Dolj şi vicepreşedintele SNMF România spune că este prima dată în istoria medicinei de familiei în acest sistem de asigurări când se SCADE punctul pentru serviciile medicale.
„Primul ministru a zis că există bani, dar corect este să îi plătim pe medicii care muncesc serios, iar serviciile prestate efectiv să primeze în faţa unor liste de pacienţi. A făcut referire la acea parte per capita din venitul nostru, care este oricum într-o proporţie mică, 30% din venitul total. Vreau să atrag atenţia că această plată per capita, pe lângă o mulţime de servicii pe care include, include principalul serviciu de consultaţii, pe care Casa de Asigurări nu ni le plăteşte. CAS ne plăteşte un număr fix de consultaţii în funcţie de numărul de ore de cabinet. Vreau să atrag atenţia că în această perioadă toate cabinetele merg la numărul maxim, de 39 de consultaţii. De la 20 la 39, diferenţa consultaţiilor nu ne sunt plătite.
Am acceptat la negocieri acest lucru, dar nu să ne scadă în aceste condiţii veniturile. Prin această măsură, nu ştiu ce medic va veni să lucreze doar pentru asigurarea funcţionării cabinetului, fără să ducă bani acasă. Foarte multe judeţe au o problemă a acoperirii în ceea ce priveşte medicii de familie. Din experienţa de cadru didactic, am observat că nimeni nu mai vrea să facă medicină de familie din cauza condiţiilor”.
Tinerii medici specialişti, printre cei mai afectaţi, spun reprezentanţii corpului profesional
Dacă nu se va schimba nimic, majoritatea medicilor din ţară sunt hotărâţi să nu semneze contractele cu Casa de la 1 februarie. Printre cei mai afectaţi de această măsură vor fi medicii tineri, care lucrează în clinici private, transmit reprezentanţii asociaţiilor medicale.
Dr. Cristina Bogdan este unul dintre ei. Aceasta spune că pentru unii dintre aceşti medici, măsura va duce la un venit de nici 3000 lei pe lună. „Înţeleg că 3000 de lei este mult pentru unii oameni, dar noi am dedicat 22-23 de ani sau mai mult studiului, timp în care părinţii noştri ne-au susţinut financiar, şi riscăm să ne întoarcem cu mâna întinsă la ei. Pentru noi, situaţia este dramatică”.
„Ce vor face medicii tineri? Ce semnal li se dă? Unde şi cum vor lucra? În aceste condiţii, îşi vor închide cabinetele. Ce fac oamenii care nu vor mai putea beneficia în condiţii decente de asistenţă medicală de specialitate? Unde se vor duce? Către spitale? Vor sufoca şi mai mult camerele de gardă. Pot spitalele să preia această masă uriaşă de pacienţi?”, a declarat dr. Simona Frăsie.
„Concluzia amară este că nu suntem doriţi”
La nivel naţional sunt peste 10.000 de medici specialişti în specialităţile de ambulatoriu, în contract cu Casa în diverse forme juridice, a menţionat Alexandra Buzatu Lang, membru APMA Dolj. „Dacă vom fi nevoiţi să închidem, sunt aproape sigură că mai mult de jumătate dintre noi vom emigra. Vestul are nevoie de noi. În următorii 4 ani, peste 4000 de medici de familie vor ieşi la pensie. Cu cine vor fi înlocuiţi? Oare pregătim specialişti pe repede înainte, cu cursuri de trei luni? Dacă distrugem asistenţa medicală prespitalicească, atunci cum facem mult-lăudata prevenţie?”, a spus medicul.
Dr. Buzatu Lang subliniază şi faptul că măsura va duce inclusiv la blocarea spitalelor.
„Colegii de la camerele de gardă care atrag atenţia în fiecare an peste 80% dintre prezentări sunt inutile vor face faţă la 200%? Tot ce se face greşit va costa enorm. În ultimii 10 ani, România a pierdut peste 30.000 de specialişti prin plecarea în străinătate. Concluzia noastră amară este că nu suntem doriţi. România nu are nevoie de noi”, a conchis aceasta.
Medicii spun că, pe lângă, numărul de medici, va scădea şi calitatea actului medical
Cătălin Adrian Petrişor, membru APMA Dolj, atenţionează că scăderea veniturilor va duce la scăderea specialiştilor, în condiţiile în care numărul acestora este oricum insuficient.
„Conform statisticilor CAS, numărul specialiştilor este absolut insuficient, nevoia fiind de aproximativ 20.000 de specialişti.
Acest colectiv insuficient a realizat în 2023 un număr de 1,8 milioane de consultaţii. Acest sector de activitate reprezintă o placă importantă a piramidei sistemului medical, fiind situat după sectorul medicinei de familie, care este baza, fiind urmat de spitalizarea de zi şi cea continuă”, a afirmat dr. Petrişor.
Medicul a adăugat că sectorul a absorbit un număr important de medici specialişti, care nu au putut fi integraţi în spitale, ajutând an de an la stoparea migraţiei tinerilor medici. Dar a absorbit totodată un număr important de asistenţi medicali şi personal auxiliar, creând noi locuri de muncă. Scăderea aceasta înseamnă nu doar scăderea veniturilor personalului, cât şi o scădere a încrederii tinerilor specialişti în sistem şi favorizarea migraţiei, este de părere medicul.
„O reducere a fondurilor înseamnă şi o reducere a calităţii actului medical”, spune dr. Petrişor, pentru că tinerii specialişti nu vor mai investi în cursuri de perfecţionare şi supraspecializare.
O criză „nemaiîntâlnită” în Sănătate
Preşedinta Patronatului Medicilor de Familie Dolj, dr. Luminiţa Zane, a vorbit despre „o criză nemaiîntâlnită în Sănătate”. Bugetul pentru CNAS a crescut cu 8 miliarde de lei, în schimb, bugetul alocat medicinei prespitaliceşti a scăzut, a menţionat aceasta.
„În Dolj, la prima strigare, se vor închide peste 44 de cabinete de medicină de familie, vorbim despre cabinete mici şi fără a lua în calcul medicii în prag de pensionare. Multe dintre ele sunt în mediul rural, unde vor rămâne oameni care nu vor avea acces la un minim de asistenţă medicală, un drept garantat prin Constituţie. Cine răspunde de acest drept care le este furat? Autorităţile încalcă un acord pe care îl aveau cu Banca Mondială şi instituţiile internaţionale, prin care trebuia să crească finanţarea. Ne trezim că au scăzut-o, de fapt”, a precizat aceasta.
Medicii sunt determinaţi să continue protestele până vocea lor va fi auzită de guvernanţi şi vor exista negocieri reale pentru rezolvarea situaţiei.