Echipa naţională de rugby a României se află în aceste zile într-un cantonament la Complexul Olimpic „Sydney 2000″ de la Izvorani înaintea debutului în Rugby Europe Championship, cu Polonia, pe 4 februarie.
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, după ce a urmărit antrenamentul primei reprezentative, că speră ca noul staff tehnic, condus de David Gerard, să ajute România să îşi îndeplinească obiectivele.
„Avem un staff nou, o echipă naţională mai tânără. Sunt câţiva jucători care revin la lot cu drag, iar săptămâna viitoare se va întregi echipa şi cu cei care joacă în străinătate. Stafful acesta a demonstrat la Cupa Mondială că poate obţine rezultate. E o bucurie pentru noi că am fost aleşi pentru o nouă calificare. Sper să ne îndeplinim obiectivele cu noul staff. Antrenamentele arată altfel, este o plăcere mai mare de a juca. Sunt exerciţii noi şi cred eu că lucrurile astea vor conta în următoarele meciuri pe care le vom disputa”, a afirmat preşedintele.
„Ne pregătim pentru o nouă calificare la Cupa Mondială“
„Este un nou început, vedem o echipă mai bucuroasă, mai încântată la antrenamente de ceea ce aduce noul staff tehnic. Sper să putem să încurcăm cât mai multe echipe la acest European. Ne pregătim pentru o nouă calificare la Cupa Mondială. Nu ştim încă dacă anul acesta sau anul viitor vom participa din nou la meciuri de calificare. Probabil anul viitor vom avea câteva partide. Va fi o perioadă de un an pentru a ne califica, pentru că în 2026 începe Liga Naţiunilor”, a adăugat Petrache.
Petrache se aşteaptă la meciuri grele în următoarea ediţie a Rugby Europe Championship.
„Ne aşteaptă trei partide grele în REC. Finalul, ca să spun aşa, este meciul cu Portugalia, unul dificil, pentru că am văzut adversarul la Cupa Mondială. Dar sper ca tinereţea şi exuberanţa să ne ajute, iar această echipă naţională să meargă mai departe şi, de ce nu, să discutăm de o nouă calificare la Cupa Mondială din 2027“, a mai subliniat Alin Petrache, citat de Agerpres.
Citește și: Marea surpriză de la AO! Iga Swiatek, eliminată de locul 50 WTA