2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPatru persoane, rănite într-un accident rutier la Runcu

Patru persoane, rănite într-un accident rutier la Runcu

Patru persoane au ajuns azi-noapte la spital, în urma impactului între două mașini la Runcu, în județul Gorj. La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului, patru persoane au suferit leziuni.

Este vorba despre două femei în vârstă de 30 și 34 de ani și doi bărbați în vârstă de 29 și 31 de ani. Victimele nu au fost încarcerate, erau conștiente și cooperante. Echipajele medicale le-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior, toate cele 4 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Târgu Jiu pentru investigații medicale suplimentare. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi: Cum va fi vremea până la mijlocul lunii februarie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS