11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri. Sunt vizaţi mai mulţi medici de familie

Percheziţii într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri. Sunt vizaţi mai mulţi medici de familie

Poliţiştii braşoveni de investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, joi, 17 percheziţii în judeţ într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri, în care sunt vizaţi mai mulţi medici de familie, transmite Agerpres.

Potrivit IPJ Braşov, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, mai mulţi medici de familie din judeţ ar fi obţinut ilegal sume de bani în perioada pandemiei, inserând date nereale în documentele pe care le-ar fi trimis în vederea decontării în urma consultaţiilor la distanţă pe care le-au efectuat pentru a monitoriza pacienţii cu COVID-19.

Conform anchetatorilor, deşi au pretins că ar fi monitorizat zilnic un anumit număr de pacienţi cu COVID-19, în realitate medicii nu ar fi comunicat deloc cu aceştia ori au făcut acest lucru doar la începutul bolii.

Persoanele vizate au decontat, astfel, 105 lei/pacient.

„În urma percheziţiilor domiciliare, care au vizat sediile unor persoane juridice (cabinete de medicină de familie) şi a punerii în executare a ordonanţelor (în număr de două – n.r.) care au vizat sediile unor instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii publice, s-au urmărit descoperirea şi ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidenţe personale), precum şi conducerea, în baza unor mandate de aducere, la sediul poliţiei, a 5 persoane, pentru audieri”, se arată într-un comunicat al IPJ Braşov.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov şi Poliţiei Municipiului Făgăraş, precum şi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Braşov.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Citeşte şi: Propunere a unor europarlamentari: Fără controale la frontierele terestre dintre Grecia, Bulgaria și România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS