4 C
Craiova
sâmbătă, 9 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecep Tayyip Erdogan a semnat ratificarea aderării Suediei la NATO

Recep Tayyip Erdogan a semnat ratificarea aderării Suediei la NATO

Monitorul Oficial turc a publicat joi legea privind aderarea Suediei la NATO, ultimul pas tehnic în ratificarea de către Ankara a aderării acestei ţări la Alianţa Nord-Atlantică, informează AFP.

Publicarea legii, la două zile după votul favorabil al Parlamentului turc, pune capăt celor 20 de luni de negocieri care au pus la încercare răbdarea aliaţilor occidentali ai Ankarei, dornici să formeze un front unit împotriva Moscovei în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, potrivit Agerpres.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnat deja documentul. Asta înseamnă că Turcia a parcurs acum toţi paşii necesari.

Ţările occidentale au salutat noul pas al Suediei către NATO după votul favorabil al Parlamentului turc, Ungaria constituind acum pasul final pentru a-i permite să adere la alianţa condusă de Statele Unite.

Suedia şi-a anunţat candidatura la NATO în mai 2022

Suedia şi-a anunţat candidatura la NATO în mai 2022, în urma invaziei ruse a Ucrainei, în acelaşi timp cu Finlanda, care a devenit cel de-al 31-lea membru al organizaţiei în luna aprilie.

Pentru a satisface cererile Ankarei, Suedia şi-a reformat Constituţia şi a adoptat o nouă lege anti-terorism după ce Turcia a acuzat Suedia de clemenţă faţă de militanţii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul său, dintre care unii sunt consideraţi terorişti de către Ankara.

La începutul lunii decembrie, preşedintele Erdogan a adăugat drept condiţie pentru ratificarea de către Ankara aprobarea „simultană” de către Congresul american a vânzării avioanelor de vânătoare F-16 către Turcia.

Citeşte şi: A sunat la 112 să reclame că poliţiştii i-au luat permisul pentru că parcase pe trecerea de pietoni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS