Centrul de Permanenţă din Ostroveni, municipiul Râmnicu Vâlcea s-a închis. Directorul coordonator, medicul Alin Obogeanu, și-a dat demisia, iar odată cu el au plecat toți medicii de familie și asistenții. Deocamdată, centrul a fost închis pe o perioadă determinată de 3 luni, notează seintamplainvalcea.ro. În centu îşi desfăşurau activitatea 4 medici de familie.
Totul a pornit de la faptul că medicii nu au mai fost plătiți de mai bine de patru luni. Pentru materialele sanitare necesare, personalul medical a fost nevoit să aducă bani de acasă.
Ultima majorare a tarifelor a fost în ianuarie 2018, când s-a decis că o oră de gardă pentru un medic de familie este de 40 de lei, iar o oră de gardă pentru un asistent este de 20 de lei. Din acestea scăzând contribuţiile, impozitele şi CAS, CASS rămâne un medic de familie cu aproximativ 264 de lei o gardă de 12 ore, iar un asistent cu 132 de lei pe 12 ore. Ba mai mult, plata pentru dotarea aparatului de urgenţă este de 4 lei pe oră. La preţurile actuale, de 4 lei pe oră se pot cumpăra o seringă şi o fiolă de ser fiziologic.
În ţară sunt peste 200 de centre de permanenţă
În anul 2023, Centrul de permanență Ostroveni a avut 6.192 de pacienţi în 5.784 de ore de gardă. Pacienții îi caută în continuare pe medicii de acolo, pentru a evita să meargă la UPU. Spre exemplu, seara trecută la Urgențe se aflau zeci de persoane, holurile fiind neîncăpătoare. O parte din acești pacienți au încercat prima dată să meargă la Centrul de permanență, dar au găsit ușile închise.
Cele peste 200 de centre medicale de permanență din țară care le acordă îngrijiri pacienților cu urgențe minore sunt în pragul colapsului. Casa Națională de Asigurări de Sănătate le asigură finanțare cu țârâita, iar în unele locuri n-a mai fost dat niciun ban, din octombrie anul trecut. Pentru că nu sunt plătiți, medicii din centrele de permanență spun că vor renunța la aceste gărzi, menite a reduce aglomerația de la unitățile de primiri urgențe.
Citeşte şi: Cod galben de vânt în Oltenia