2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn portret semnat de Gustav Klimt, găsit după aproape 100 de ani

Un portret semnat de Gustav Klimt, găsit după aproape 100 de ani

Un tablou al artistului austriac Gustav Klimt, despre care s-a crezut că a fost pierdut timp de 100 de ani, a fost găsit la Viena, scrie BBC.

„Portretul domnişoarei Lieser” a aparţinut unei familii de evrei din Austria şi a fost văzut ultima dată în public în 1925. Soarta sa de după aceea este neclară, dar familia actualilor proprietari deţine tabloul încă din anii 1960. Casa de licitații im Kinsky estimează valoarea picturii la peste 54 de milioane de dolari (42 de milioane de lire sterline).

„O pictură de o asemenea raritate, semnificaţie artistică şi valoare nu a mai fost disponibilă pe piaţa de artă din Europa Centrală”, a declarat im Kinsky.

Scos la licitaţie în aprilie

Portretul va fi scos la licitaţie în 24 aprilie, în numele proprietarilor şi al succesorilor legali ai familiei Lieser.

Acest lucru se bazează pe Principiile de la Washington. Este vorba de un acord internaţional de restituire a operelor de artă furate de nazişti urmaşilor persoanelor de la care au fost luate.

Înainte de licitaţie, tabloul va fi prezentat în diverse locaţii internaţionale, inclusiv în Marea Britanie, Elveţia, Germania şi Hong Kong.

Portretul a aparţinut familiei Lieser, care a fost o familie de industriaşi evrei bogaţi din Viena.

În trecut, operele de artă ale lui Klimt au atins sume uriaşe la licitaţii.

Lucrarea sa „Doamna cu evantai” a fost vândută în iunie pentru 85,3 milioane de lire sterline. A fost cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la o licitaţie în Europa.

Citeşte şi: (VIDEO) Un brancardier şi o infirmieră au fost filmaţi în timp ce bruschează un bătrân

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS