Echipa feminină de handbal SCMU Craiova a fost de nerecunoscut vineri seară, pe teren propriu, în duelul cu codașa Mioveni. Formația olteană și-a dezamăgit fanii prezenți la Sala Polivalentă nu doar prin rezultatul negativ înregistrat, 26-25 pentru gruparea argeșeană, ci și prin jocul modest prezentat pe parchet. Acest eșec este al patrulea consecutiv pentru actuala echipă a lui Bogdan Burcea, fiind cea mai „neagră“ serie din acest sezon competițional. Partida a contat pentru etapa a 14-a din Liga Națională.
Disputa din Sala Polivalentă avea o favorită certă înainte de start, dar acest lucru nu s-a confirmat și pe teren. Craiova nu a reușit să conducă ostilitățile, în timp ce Mioveniul s-a văzut mult prea des în atac. Ratările „copilărești“ și atacurile negândite ale fetelor lui Bogdan Burcea au făcut ca vizitatoarele să se desprindă pe tabelă. Mioveniul a condus în prima repriză chiar și la șase goluri, 13-7, dar scorul s-a mai strâns puțin până la pauză. La cabine s-a intrat cu un rezultat mai mult decât surprinzător, 16-12 pentru Mioveni.
Mai multă ambiție în partea a doua, dar cam târziu
În partea secundă a meciului, Craiova și-a mai revenit, dar cu greu s-a apropiat de adversare pe tabela de marcaj. Meciul s-a echilibrat și mai mult pe parcurs, dar de fiecare dată avantajul rămânea de partea oaspetelor, fie el și la un singur gol. Într-un final, de ce ne-a fost teamă nu am scăpat, iar SCMU Craiova a bifat una dintre cele mai „grele“ înfrângeri din acest campionat.
În urma acestui rezultat, SCMU Craiova a rămas pe poziția a cincea în clasament, cu 25 de puncte. În runda viitoare, trupa lui Bogdan Burcea va avea meci și mai greu, la Brăila, cu Dunărea.
Citește și: Au venit amenzile de la Comisia de Disciplină! Martinic și Blaj-Voinescu și-au aflat pedepsele