6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCostantino acuză arbitrajul, Hagi n-a văzut penalti la Compagnucci

Costantino acuză arbitrajul, Hagi n-a văzut penalti la Compagnucci

Farul s-a impus cu 1-0 în meciul cu FCU Craiova, dar jocul de vineri seară, de la Ovidiu, a fost marcat de o fază controversată. Compagnucci a fost lovit clar de Dussaut în minutul 77 și se impunea dictarea unui penalti, dar VAR-ul și centralul Moroiță au dat drumul la joc.

La finalul întâlnirii, antrenorul formației FCU, Giovanni Costantino, a acuzat maniera de arbitraj, considerându-și echipa dezavantajată.

„A fost echilibrată prima repriză, deși au avut mai multe ocazii. S-a terminat 0-1, dar nu cred că scorul arată performanța echipei. Primul șut pe poartă a fost după 80 de minute, așa este. Am ajuns până la 20 de metri de poartă, dar nu am șutat. Le-am dat spații mari. Dacă defensivă nu funcționează bine, putem primi 5-6 goluri.

În seara asta nu au funcționat multe lucruri. A fost penalti, dar arbitrul nu a văzut. Aștept să văd un penalti pentru că nu am primit. Chițu și Baeten vor lipsi etapa următoare (sunt suspendați pentru cumul de cartonașe galbene – n.r.). Trebuie să fim mai eficienți. Noi trebuie să punem presiune asupra adversarului. Demitere? Îl subapreciați pe patron. Este o persoană inteligentă“, a declarat Giovanni Costantino, la Digi Sport.

Gică Hagi îi contrazice pe toți cei care au văzut penalti

De partea cealaltă, Gică Hagi este de părere că nu se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri. „Regele“ a indicat că Damien Dussaut ar fi dat primul în minge. De subliniat faptul că și în meciul trecut, de la Craiova, cu Universitatea, arbitrii nu au văzut un penalti clar la Alex Mitriță, și Farul a câștigat.

N-aș putea după meci să stau și să discut despre lucrul ăsta. Orice aș zice, s-ar interpreta. Puțin să zic, a dat în minge, s-a văzut. Mingea a ajuns la mijloc. După, nu știu. Eu pot să zic că Dussaut a dat în minge.

Am întâlnit o echipă foarte talentată, care știe fotbal. Am început bine anul, am câștigat cu ambele echipe din Craiova, echipe foarte bune. Am pregătit bine meciul. Singurul lucru negativ e că am ratat foarte multe ocazii. Mă bucur că Buzbuchi a scos mingea aceea pe care o văzusem în poartă. E o victorie foarte bună și meritată“, a declarat Gică Hagi.

Citește și: Farul – FCU 1-0 | Cu brigada în spate, „marinarii“ au luat punctele toate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS