2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportElisabeta Lipă: „Sperăm ca numărul sportivilor calificaţi la JO să crească semnificativ“

Elisabeta Lipă: „Sperăm ca numărul sportivilor calificaţi la JO să crească semnificativ“

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că speră ca numărul sportivilor calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris să crească semnificativ până la startul competiţiei supreme.

„Sperăm ca numărul sportivilor calificaţi să crească semnificativ anul acesta şi dintre ei să avem cât mai mulţi sportivi buni, ca să reuşim să ne ducem mai sus în clasamentul pe naţiuni faţă de Jocurile Olimpice de la Tokyo„, a declarat Lipă.

Ea a precizat că finanţarea pregătirii şi participării sportivilor va fi asigurată prin intermediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

„În momentul actual sunt 61 de sportivi calificaţi. Tot ceea ce înseamnă lot olimpic, până la Jocurile Olimpice va fi finanţat de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi astfel din punctul meu de vedere va fi mult mai bine, pentru că vom avea vreo evidenţă clară a pregătirilor”.

În ceea ce priveşte obţinerea medaliilor olimpice, Lipă mizează pe sportivii experimentaţi, care au cel puţin o participare la acest nivel.

„Eu mizez pe federaţiile care au sportivi cu experienţă, pentru că Jocurile Olimpice nu seamănă cu nicio altă competiţie. Şi eu am aşteptări de la cei cu experienţă, de la cei care au trecut cel puţin o dată pe la Jocurile Olimpice“, a subliniat Lipă.

104 milioane de lei, bugetul alocat federaţiilor

Elisabeta Lipă a mai punctat faptul că bugetul alocat federaţiilor sportive până la finalul Jocurilor Olimpice de la Paris este de 104 milioane de lei, precizând că strategia de finanţare va fi total diferită faţă de anii anteriori. Mai exact, sumele aferente pregătirii şi participării sportivilor români la JO de la Paris vor fi acordate prin intermediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

„Anul acesta strategia de finanţare va fi total diferită faţă de cum ne-am obişnuit până acum. Având în vedere că vorbim despre Jocurile Olimpice, avem obligaţia să susţinem toate federaţiile olimpice în primul rând, ca să se prezinte cât mai bine şi cât mai frumos la Jocurile Olimpice de la Paris, dar avem obligaţia să nu-i uităm nici pe ceilalţi, şi aici mă refer la sporturile neolimpice, pentru că vorbim de o naţiune sănătoasă, de copii sănătoşi, de mişcare, de sport de masă, şi nu avem voie să nu ne aplecăm şi către această zonă. Sunt 68 de federaţii care vor fi finanţate anul acesta şi avem trei federaţii care în momentul în care îşi vor completa dosarele cu siguranţă că vor intra şi ele la finanţare.

Canotajul, boxul şi tenisul de masă sunt în prim plan

Cele mai mari sume alocate în prima parte a anului vor fi distribuite către Federaţia Română de Canotaj, Federaţia Română de Box şi Federaţia Română de Tenis de Masă.

Termenul de depunere a dosarelor de finanţare a fost până pe 10 ianuarie. Au fost analizate de către o comisie din agenţie, împreună cu reprezentanţi din comitetul olimpic, astfel încât să găsim cea mai bună variantă pentru susţinerea federaţiilor olimpice. Dacă anul trecut când s-a vehiculat că bugetul primit este cel mai mare din istorie, anul acesta bugetul este aproximativ la fel, dar, normal că întotdeauna există loc şi de mai bine. Bugetul iniţial pe care noi îl alocăm federaţiilor este de 104 milioane.

Primele trei federaţii care sunt bugetate, deşi sumele provin din două părţi, sunt canotajul, boxul şi tenisul de masă. Dar îmi este foarte greu să vă dau cifrele finale, pentru că vom vedea ce înseamnă ca pregătire partea finanţată de către Comitetul olimpic. Nu uitaţi că vorbim despre primele şapte luni, inclusiv Jocurile Olimpice, deci nu este o finanţare asigurată pe toată perioada anului”, a declarat Lipă la sediul ANS.

Citeşte şi: Patinaj artistic / TAS a decis: Kamila Valieva, suspendată 4 ani pentru dopaj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS