2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIncendiu la CJAS Vaslui. Camera serverelor s-a făcut scrum

Incendiu la CJAS Vaslui. Camera serverelor s-a făcut scrum

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui. Toată aparatura din camera serverelor s-a făcut scrum.

Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale şi echipaje specializate. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în camera serverelor şi exista pericol de propagare la întregul nivel.

„După efectuarea recunoaşterii, s-a acţionat cu trei linii de intervenţie pentru izolarea şi lichidarea incendiului. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu fum ori alte gaze toxice”, au transmis reprezentanţii ISU.

Întrucât clădirea instituţiei este lipită de un bloc turn, pompierii au mers din uşă în uşă pentru a verifica starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea lor.

Concomitent cu operaţiunile de stingere au fost amplasate mai multe exhaustoare pentru evacuarea fumului extrem de dens care inundase clădirea.

În prezent, incendiul este lichidat, dar se continuă evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un UPS de mare capacitate. 

Citeşte şi: Un copil a murit lovit de copacul tăiat de tatăl lui

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS