4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi răniţi şi trei dispăruţi în urma unei explozii urmate de incendiu la Rotterdam

Doi răniţi şi trei dispăruţi în urma unei explozii urmate de incendiu la Rotterdam

Două persoane au fost rănite şi trei sunt considerate dispărute după ce o maşină ar fi explodat într-un garaj subteran, în cartierul rezidenţial Schammenkamp, în sudul Rotterdamului. Explozia a provocat un incendiu puternic în imobilul în care era situat garajul şi la cele învecinate, informează News.ro.

Potrivit cotidianului olandez De Telegraaf, zece locuinţe au fost distruse luni seară, iar 44 au fost atât de avariate încât locuitorii nu mai pot intra în ele.

Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a spart numeroase geamuri în cartier. Cel puţin două persoane au fost rănite, una primind îngrijiri la faţa locului, iar cealaltă la spital. Trei persoane au fost date dispărute.

Accesul în zona distrusă era imposibil, iar drone şi câini special antrenaţi au fost trimişi în cercetare, fără vreun rezultat.

Poliţia anunţă că nu exclude nicio pistă şi studiază toate scenariile posibile, inclusiv o explozie de gaze naturale. Investigaţiile pe teren nu au putut începe, având în vedere că nu se poate intra în clădire.

Un magazin de focuri de artificii se află în apropierea locului dramei, ceea ce a alimentat numeroase zvonuri, însă poliţia dă asigurări că suflul exploziei – catalogat ”uriaş” – nu corespunde unei explozii de artificii, iar magazinul nu a fost atins.

Citeşte şi: Putin şi-a făcut publică declaraţia de avere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS