2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFederația ”Solidaritatea Sanitară” declanșează protestele stradale

Federația ”Solidaritatea Sanitară” declanșează protestele stradale

Seria protestelor de stradă declanșate de Federația „Solidaritatea Sanitară” începe astăzi cu pichetarea Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Peste 300 de membri „Solidaritatea Sanitară” vor fi prezenți la pichetarea ministerului, pentru a susține revendicările organizației.
Seria protestelor stradale precede declanșarea grevei generale în privința căreia Federația ”Solidaritatea Sanitară” a făcut deja primul pas ieri. Sindicaliștii au înaintat Guvernului notificarea privind declanșarea grevei împotriva politicii sociale și economice la nivelul sectorului Sănătate.

Asistentele medicale, infirmierele și toate categoriile de personal care asigură continuitatea actului medical sunt în continuare remunerate cu sporuri la nivelul anului 2018.

Personalul nemedical/ TESA este de asemenea rămas în urmă, în rândul acestor categorii de personal existând o inechitate generată de anexa din legea salarizării în care au fost încadrați. Nici medicii nu fost iertați de guvern: gărzile suplimentare le sunt plătite în continuare cu un tarif-orar de acum 6 ani.

Revendicările Federației ”Solidaritatea Sanitară”

Revendicările Federației ”Solidaritatea Sanitară” privesc tocmai revenirea la normalitate în privința drepturilor salariale ale lucrătorilor din sănătate:

  • o majorare salarială ce presupune creșterea puterii de cumpărare,
  • Acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienților de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată,
  • raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază,
  • acordarea indemnizației de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată;
  • Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din Sănătate cu cel puțin 25% pentru anul 2024;
  • Adoptarea proiectului de lege a salarizării (Anexa pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății în forma stabilită cu partenerii sociali.
  • Finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor și anexelor conform obligațiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023-2025;
  • Adoptarea măsurilor de creștere a calității vieții profesionale a angajaților din sănătate și de creștere a calității actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializați în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală. 

Citește și: (VIDEO) Bijuterii și monede contrafăcute date la amanet. Opt persoane, reținute

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS