1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (m) / SCMU Craiova, cu gândul la cele trei puncte din duelul cu „U“ Cluj

Volei (m) / SCMU Craiova, cu gândul la cele trei puncte din duelul cu „U“ Cluj

Voleibaliştii de la SCMU Craiova vor disputa, în acest weekend, un nou meci cu puncte importante puse în joc. Trupa lui Dan Pascu se va deplasa la Cluj, pentru meciul cu Universitatea, iar obiectivul este unul clar: victoria de trei puncte! Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00 şi va conta pentru etapa a 16-a din Divizia A1.

Formaţia alb-albastră se află pe locul al 4-lea înaintea duelului din Ardeal, dar cu un joc mai puţin decât urmăritoarea Dinamo. De aceea, o victorie cu Universitatea Cluj i-ar ajuta pe olteni să se menţină pe un loc de play-off şi la finele acestei etape. În partea opusă, Clujul este „lanterna roşie“ a campionatului, cu 14 înfrângeri din tot atâtea partide disputate.

Mihai Tarţa: „Trebuie să jucăm la un nivel bun“

Mihai Tarța și Milos Culafic, jucătorii Craiovei, au oferit impresii legate de meciul cu Universitatea şi au prefaţat acest duel.

„Nu putem cataloga acest meci ca fiind unul uşor. Noi trebuie să jucăm la un nivel bun, astfel încât să obţinem cele trei puncte. Motivarea pentru un asemenea joc este diferită pentru fiecare sportiv în parte, dar nu cred că există un jucător din echipa noastră care va intra în teren şi nu va dori să câştige. În ultimii trei ani, acesta este unul dintre mai echilibrate şi mai tari campionate. Primele cinci merg aproape cap la cap. Până la final se pot schimba multe. Este foarte greu pentru noi că avem trei deplasări consecutive, mai ales că printre ele s-au numărat şi Baia Mare şi Cluj. Încet-încet facem faţă, suntem profesionişti şi de aceea ne antrenăm“, a spus Mihai Tarţa.

„Acest meci vine foarte bine după unul complicat cu Zalău, în care am arătat caracter, dar şi că suntem o echipă bună. Acum trebuie să continuăm să ne menţinem la nivelul dorit. Ştiu că cei de la Cluj sunt în partea a doua a clasamentului, dar nu contează asta. Mergem acolo să obţinem victoria cu 3-0. Avem trei meciuri la rând în deplasare, nu este uşor, dar nici nu ne gândim prea mult la asta. Doar încercăm să stăm sănătoşi, să ne bucurăm de volei şi să avem evoluţii bune“, a punctat şi Milos Culafic.

Citeşte şi: Constantin Din a confirmat într-un final: George Buricea va fi selecţionerul României!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS