2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRetragere de ultim moment! Gabi Ruse nu va mai participa la Transylvania Open

Retragere de ultim moment! Gabi Ruse nu va mai participa la Transylvania Open

Gabriela Ruse a declarat forfait pentru turneul de tenis Transylvania Open (WTA 250), care va avea loc săptămâna viitoare la Cluj-Napoca, din cauza unei accidentări. Ruse nu a reuşit să se refacă după accidentarea suferită înaintea turneului Australian Open, dar va fi totuşi prezentă la Cluj-Napoca, pentru a se întâlni cu iubitorii tenisului.

Cum Ruse primise un wild card pentru tabloul principal de simplu, acesta va fi acordat altei românce, Miriam Bulgaru, în timp ce wild card-ul oferit acesteia pentru tabloul de calificări a fost redirecţionat către Sara Maria Popa.

Ana Bogdan (66 WTA) era singura româncă sigură de prezenţa pe tabloul principal, datorită clasamentului, dar ei i s-au alăturat Jaqueline Cristian (89 WTA), Anca Todoni (235 WTA) şi Miriam Bulgaru (195 WTA), ultimele două graţie unor wild card-uri.

Transylvania Open, desemnat cel mai bun turneu de tenis din lume la categoria WTA 250 pentru doi ani consecutiv, va avea loc la Cluj-Napoca, în 3-11 februarie.

Citește și: Miriam Bulgaru, calificată în optimile turneului de la Porto

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS