2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 345.000 de români şi-au descărcat gratuit cazierul judiciar

Peste 345.000 de români şi-au descărcat gratuit cazierul judiciar

Peste 345.000 de români şi-au descărcat gratuit cazierul judiciar, la un an de la operaţionalizarea eliberării online a acestui document, ca urmare a interconectării platformei oficiale de plăţi online a statului român Ghişeul.ro cu Hub-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne.

„345.000 de mii de caziere eliberate gratuit, online, înseamnă tot atâtea ore economisite pentru români. La fel ca în cazul Ghişeul.ro, vedem o cerere tot mai mare pentru serviciile publice digitale: doar în luna ianuarie au fost înregistrate 50.000 de descărcări online ale cazierului. Prin interconectarea sistemelor informatice ale administraţiei, creştem numărul serviciilor publice digitale şi aducem statul la un click distanţă – de oriunde, oricând”, afirmă Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, potrivit news.ro.

Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice.

În prima lună a anului 2024, Ghişeul.ro a procesat peste 740.000 de tranzacţii

În prima lună a anului 2024, Ghişeul.ro a procesat peste 740.000 de tranzacţii, cu o valoare totală de 280 de milioane lei. Numărul tranzacţiilor este cu aproape 15% mai mare decât cele înregistrate în luna ianuarie a anului 2023.

Tot în ianuarie 2024, peste 86.000 de români şi-au făcut cont în Ghişeul.ro, iar platforma a fost interconectată cu 25 de noi instituţii din administraţia centrală şi locală.

Până la 31 martie 2024, utilizatorii Ghişeul.ro beneficiază de o reducere de până la 10% la plata integrală a taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2024.

Citeşte şi: Fermierii belgieni au blocat mai multe puncte de trecere a frontierei cu Olanda

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS