Universitatea Craiova a reușit să pună capăt șirului de rezultate nefaste și să câștige cu 3-1, la Sf. Gheorghe, în fața formației Sepsi. Partida s-a consumat duminică și a contat pentru etapa 24 din Superligă. În urma acestui succes, Știința a făcut un pas important spre play-off.
Jovan Markovic, „assist“ și gol
Alb-albaștrii au început bine meciul, înscriind prin prin Raul Silva (’7). A fost un corner executat de Mitriță de pe dreapta până la Crețu, care a împins mingea până la brazilian, iar acesta a scuturat plasa. De la margine s-a indicat offside, reluările au contrazis decizia, dar cu toate acestea VAR-ul a menținut decizia luată de asistentul doi, Andrei Constantinescu.
Covăsnenii au deschis scorul cu ajutorul considerabil al lui Jovan Markovic. A fost un dribling înapoi și imprudent făcut atacantul Științei, a urmat un blocaj cu Ion Gheorghe, mingea a sărit la Debeljuh, care l-a învins pe Lazar de la 10 metri, cu un șut la colțul din dreapta (’33, 1-0).
Degringolada din apărarea olteană a continuat, avându-i în prim plan pe lentul Raul Silva și repezitul Zajkov, însă, din fericire, Lazar a reușit să acorde corner (’38).
Știința a restabilit egalitatea înainte de pauză, prin Markovic, care și-a răscumpărat greșeala de la golul lui Sepsi. A fost o centrare excelentă a lui Vlădoiu, cu piciorul stâng, pe bara a doua, iar Markovic a venit și a reluat cu capul imparabil (’45+2, 1-1).
Două penaltiuri date, unul luat
O șansă uriașă de gol a irosit-o Markovic în repriza secundă, după o pasă extraordianră a lui Vlădoiu. Atacantul Științei a bâlbăit preluarea și i-a permis lui Ciobotariu să intervină. Inițial, Istavn Kovacs a fluierat penalti, dar după ce a consultat imaginile a revenit asupra deciziei (’53).
Replica ardelenilor a venit prin Cosmin Matei, care a trimis pe lângă poartă dintr-o poziție excelentă (’67).
Știința a preluat avantajul în urma unui penalti dictat cu o mare întârziere după o intrare a lui Oteliță asupra lui Mitriță. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu precizie, în forță, sub transversală, de către Elvir Koljic, ajuns la cea de-a doua reușită din acest sezon (’74, 1-2).
Universitatea Craiova și-a mărit avantajul prin Alex Crețu, care a expediat o „torpilă“ de la 20 de metri la colțul din stânga al porții (’83, 1-3).
Oltenii mai puteau înscris o dată, dar mingea șutată de Cîmpanu a trecut pe lângă poartă (’90).
Sepsi: Niczuly – Oteliță (’85, Popșa), Ninaj, Ciobotariu, Ștefan (’85, Bălașa) – Rodriguez (’63, Aganovic), Păun – I. Gheorghe (’63, K. Varga), Matei, Kallaku (’85, Safranko) – Debeljuh. Antrenor: Bernd Stork.
„U“ Craiova: Lazar – Vlădoiu, Zajkov, R. Silva (’46, Maldonado), Căpățînă – Al. Crețu, Mateiu – Danciu (’46, Baiaram), Anzor (’59, Cîmpanu), Mitriță (’87, Badelj) – Markovic (’65, Koljic). Antrenor: Ivaylo Petev.
Cartonașe galbene: Ninaj ’43, Oteliță ’73 / R. Silva ’28, Mitriță ’51.
Au arbitrat: Istvan Kovacs – Ovidiu Artene, Andrei Constantinescu; Andrei Moroiță.
VAR: Sorin Costreie, Vlad Baban.
Observatori: Ovtavian Șovre (CCA), Ioan Mărginean (LPF).
În etapa viitoare, Universitatea Craiova va primi vizita echipei U Cluj (9 februarie, ora 20.00). Sepsi va juca în Capitală, împotriva FCSB-ului (11 februarie, ora 20.45).
Superliga, etapa 24
Vineri, 2 februarie: FC Botoşani – Poli Iaşi 2-1, FCU – Dinamo 2-1.
Sâmbătă, 3 februarie: Petrolul – CFR Cluj 1-2, Rapid – Oţelul Galaţi 2-1.
Duminică, 4 februarie: U Cluj – UTA Arad 1-3, Sepsi – „U“ Craiova 1-3.
Luni, 5 februarie – ora 17.00: FC Voluntari – AFC Hermannstadt, ora 20.00: FCSB – Farul.
Clasament: 1. FCSB 50 puncte (golaveraj 45-20), 2. CFR Cluj 42 (43-24), 3. Rapid 42 (42-27), 4. „U“ Craiova 37 (35-29), 5. Farul 36 (33-32), 6. Sepsi 33 (35-30), 7. Hermannstadt 32 (30-25), 8. U Cluj 32 (31-36), 9. Petrolul 31 (24-24), 10. FCU 30 (38-39), 11. UTA 30 (28-34), 12. Oţelul 28 (24-25), 13. Iaşi 26 (27-39), 14. Voluntari 25 (28-39), 15. Botoşani 18 (23-42), 16. Dinamo 16 (15-36).
Citește și: Amical | CSM Slatina a câștigat jocul cu CSM Alexandria