-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRisc mare de producere a unor avalanşe în Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu

Risc mare de producere a unor avalanşe în Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu

Salvamontişii atrag atenţia că din datele transmise de meteorologi reiese că riscul de producere a unor avalanşe este mare în Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu, la altitudini mari. Sub 1.800 de metri riscul este însemnat. Avertizări similare vizează Munţii Făgăraş, Munţii Rodnei, Călimani-Bistriţei şi Bucegi, transmite News.ro.

Potrivit datelor de la ANM, este risc însemnat (3 din 5) de producere a unor avalanşe în Munţii Făgăraş, la altitudini de peste 1.800 de metri.

Astfel, în partea superioară a stratului se menţine stratul cu rezistenţă redusă, care măsoară pe alocuri 25-30 de centrimetri, depus peste straturi mai vechi, mai stabile. În zona crestelor se întâlnesc plăci de vânt cu rezistenţă scăzută, îndeosebi pe versanţii estici şi sudici.

În profunzime rezistenţa stratului este în creştere, fiind intercalate mai multe cruste de gheaţă. În zonele adăpostite sunt prezente în continuare depozite şi troiene de zăpadă însemnate. Încălzirea vremii va aduce temperaturi uşor pozitive la altitudini de peste 2.000 de metri. Pe fondul insolaţiei şi al temperaturilor ridicate care se vor înregistra, se va produce o umezire a stratului de zăpadă în partea sa superioară. În special la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, stratul instabil de la suprafaţă poate fi dislocat, ducând la declanşarea de avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari.

Citeşte şi: Istoria surprinzătoare a mămăligii 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS