Baschetbaliştii de la SCMU Craiova revin în Sala Polivalentă din Bănie în acest weekend, cu un meci important din cadrul seriei 9-16 a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Formaţia pregătită de Yiannaras Panayiotis va primi vizita celor de la Timişoara, una dintre contracandidatele la primele locuri din serie. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00.
Odată cu venirea noului tehnician, SCMU Craiova parcă a căpătat „culoare“ în joc, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Petrolul, Galaţi şi Laguna Bucureşti sunt ultimele „victime“ ale grupării alb-albastre, care i-a pus gând rău de data aceasta şi Timişoarei. De partea cealaltă, gruparea din Banat vine după cinci victorii la rând în toate competiţiile (Campionat + Liga Adriatică) şi are un moral excelent înaintea duelului cu Craiova.
În clasament, atât Timişoara, cât şi SCMU Craiova împart prima poziţie alături de Tg. Jiu, cu 7 victorii şi un singur eşec.
Citeşte şi: Handbal (f) / Dezamăgire şi mâhnire în Bănie după eşecul cu Bistriţa