3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncep negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă la CEO

Încep negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă la CEO

Vineri debutează primele discuții între sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia(CEO).

Din comisia de negociere vor face parte 15 lideri de sindicat din Complexul Energetic Oltenia. Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia nu concepe negocieri pentru Contractul Colectiv de Muncă fără creșteri majore de salarii. Alin Munteanu, lider de sindicat în Complexul Energetic Oltenia și președintele Cartel Alfa Gorj, susține că nu trebuie făcute niciun fel de concesii administrației, indiferent de motive. „Sunt obligatorii majorările de salarii la Complexul Energetic Oltenia.

Cei peste 9.000 de mineri și energeticieni au așteptări mari de la aceste negocieri. Au fost creșteri foarte mari de prețuri la toate produsele și la servicii. Veniturile oamenilor se topesc pur și simplu. Mai sunt și rate. Angajații au așteptări mari de la negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia”, a declarat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

Negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la CEO trebuie să fie finalizate în luna martie. Ulterior, documentul va fi depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj pentru verificări formale și în vederea înregistrării.

Multe posturi fără specialiști

Este de amintit că la Complexul Energetic Oltenia este în derulare un Plan de restructurare și decarbonare. Acesta propune închiderea de grupuri energetice și de cariere miniere, reducerea numărului de salariați și investiții noi. Salariații au început deja să plece de acum un an, prin pensionare în baza Legii 197 din 2021. Actul normativ reduce cu 13 ani vârsta de pensionare la Complexul Energetic Oltenia. Astfel, compania a rămas fără sute de specialiști.

Pornind de la acest aspect, din primăvară vor fi organizate cursuri de formare profesională la Complexul Energetic Oltenia. Compania energetică are nevoie în permanență de personal calificat în diferite meserii deficitare. Aceasta, având în vedere că în ultimul an mii de salariați s-au pensionat.

Complexul Energetic Oltenia a rămas astfel fără mulți specialiști și personal calificat în meserii esențiale pentru buna desfășurare a activității în sucursalele electrocentrale și în unitățile miniere de carieră. CEO va asigura servicii de formare profesională în specializarea:

  • Fochist grupa A;
  • Laborant operator centrale termice;
  • Liftier;
  • Macaragiu grupa A si grupa E (mașinist pod rulant),
  • Stivuitorist în vederea obținerii autorizațiilor ISCIR.

Citește și: Guvernul aprobă coridorul de expropriere pentru Cariera Tismana I din CEO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS