Ana Bogdan (31 de ani, locul 65 WTA) s-a calificat, miercuri seară, aproape de miezul nopții, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, după ce a învins-o cu un dublu 6-4 pe rusoaica Erika Andreeva.
La conferința de presă, Ana Bogdan a făcut mai multe declarații interesante despre Simona Halep, care luptă la TAS pentru a-și demonstra nevinovăția, dar și despre noua colaborare cu Horia Tecău.
„Cu siguranță, asta ne dorim cu toții (n.r. să se reducă pedeapsa). Eu îi țin pumnii Simonei și îi transmit gânduri cât mai bune din partea tuturor. Sper să iasă cât mai bine pentru ea. Sunt momente dificile în viața ei, dar așa cum o știu eu pe Simona, e o fire puternică, a arătat asta de fecare dată și chiar îmi doresc să fie bine pentru ea”, a punctat sfert-finalista de la Transylvania Open.
Colaborare cu Horia Tecău
La meciul cu Erika Andreeva, în loja Anei a stat și Horia Tecău, căpitanul nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup, fostă Fed Cup. Ana Bogdan a dezvăluit că Horia va face parte din staff-ul său la turneele din Statele Unite.
„Încep o colaborare cu Horia Tecău. Sunt câteva săptămâni de test să le numim așa. El va merge și în America (n.r. – la turneele de la Indian Wells și Miami) alături de Vasile Antonescu. Pe lângă domnul Daniel Dobre va fi și Horia în echipa noastră”, a declarat Ana Bogdan.
„Am discutat cu Horia lucruri pe care le-am stabilit împreună înainte de a începe meciul. Și aspecte de tactică, și lucruri foarte pozitive, încurajări. Dar încercăm să ținem cât mai scurt acel dialog, pentru ca eu să pot să procesez informațiile într-un timp atât de scurt“, a mai spus Ana.
Citeşte şi: Avem românce în semifinale la Transylvania Open! Mitu şi Cristian continuă la dublu