4.2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieMobileWhatsApp va implementa suportul pentru alte aplicaţii de comunicare

WhatsApp va implementa suportul pentru alte aplicaţii de comunicare

WhatsApp, forţată de legislaţia europeană pentru pieţe digitale, va implementa, în aproximativ o lună, suportul pentru alte aplicaţii de chat.

Dick Brouwer, director pe partea de inginerie la WhatsApp, spune că deja compania este pregătită să suporte alte aplicaţii de comunicare, conform news.ro.

Unul dintre ultimele aspecte pe care WhatsApp trebuie să le rezolve este facilitarea comunicării cu alte aplicaţii, dar păstrând, în acelaşi timp, criptarea acesteia, spune Brouwer.

WhatsApp va separa discuţiile purtate cu utilizatorii altor aplicaţii

Conform indiciilor descoperite în codul versiunii beta, WhatsApp va separa discuţiile purtate cu utilizatorii altor aplicaţii de cele purtate cu utilizatorii WhatsApp.

Astfel, va exista o listă separată, numită „Third-party chats”, unde vor fi listate discuţiile cu persoane care folosesc alte aplicaţii de comunicare.

Comunicarea cu utilizatorii altor aplicaţii va fi opţională

De altfel, comunicarea cu utilizatorii altor aplicaţii va fi opţională. Utilizatorii vor trebui să activeze manual această opţiune pentru a putea comunica cu cei care folosesc Telegram, de exemplu.

Nu doar WhatsApp trebuie să ofere suport pentru alte aplicaţii de chat începând din luna marte. Şi cealaltă aplicaţie de comunicare a Meta, Messenger, este vizată de legislaţia DMA şi va comunica cu alte aplicaţii.

Citeşte şi: Directorul adjunct al Termocentralei Rovinari, acuzat oficial de luare de mită de către DNA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS