8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei persoane, între care doi şefi din Primăria Ploieşti, reţinute

Trei persoane, între care doi şefi din Primăria Ploieşti, reţinute

Trei persoane, între care doi şefi din Primăria Ploieşti, reţinute în dosarul în care un dezvoltator imobiliar este suspectat că a ridicat ilegal un etaj în plus la un bloc.

Iniţial, procurorii au reţinut cinci persoane în acest dosar, două dintre ele, între care un diriginte şantier, fiind eliberate şi plasate sub control judiciar, potrivit News.ro

Celelalte trei persoane au fost duse în arest, iar în cursul zilei de vineri vor fi prezentate Judecătoriei Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă. Printre suspecţi se numără doi şefi din Primăria Ploieşti, şefa Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană din Primăria Ploieşti, Rita Neagu, şi un şef de serviciu în cadrul Direcţiei de Dezvoltare Urbană.

Judecătorii vor decide, vineri, dacă admit propunerile procurorilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au ridicat, joi, de la Primăria Ploieşti un computer şi mai multe documente care au legătură cu activitatea unui dezvoltator imobiliar suspectat că a ridicat ilegal un etaj în plus într-un bloc din Ploieşti. Parchetul a precizat că se fac cercetări faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, dar şi faţă de şase funcţionari publici, pentru infracţiuni legate de fals şi înşelăciune.

În acest dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti face cercetări faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar pentru:

  • 2 infracţiuni de complicitate la fals intelectual,
  • infracţiunea de uz de fals,
  • 2 infracţiuni de uz de fals în formă continuată (cu câte 15 acte materiale),
  • fals în declaraţii,
  • 8 infracţiuni de înşelăciune, faţă de 4 funcţionari publici pentru fals intelectual,
  • 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune, faţă de 2 funcţionari pentru 2 infracţiuni de fals intelectual
  • 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune, faţă de alte persoane pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la înşelăciune.

Citește și: Patru persoane au murit după un atac armat într-o piaţă din oraşul georgian Rustavi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS