8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltTatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia va candida pentru un nou mandat de primar la Caracal

Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia va candida pentru un nou mandat de primar la Caracal

Primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, a anunțat la conferinţa de presă susţinută vineri la sediul PSD Caracal că va candida pentru un nou mandat. Deputatul PSD Adrian Chesnoiu a declarat că edilul nu şi-a pierdut calitatea de membru al partidului atunci când a decis să se autosuspende din funcţiile politice şi are „întreaga susţinere” a social-democraţilor din municipiu şi judeţ.

Ion Doldurea a argumentat că a hotărât să candideze deoarece implementarea mai multor proiecte cu finanţare europeană ale Primăriei Caracal, în valoare de peste 100 milioane de euro, va începe anul acesta şi urmează să fie depuse alte proiecte în valoare totală de 70 de milioane de euro.

„Dacă acum un an de zile, doi ani, spuneam ‘e ultimul meu şi singurul mandat de primar’, acum vă spun cu certitudine că voi candida. Nu mi-a fost uşor să iau decizia, nici când am candidat prima dată şi nici acum, dar sunt foarte hotărât să candidez, pentru că proiectele pe care noi le avem în Caracal în momentul acesta, sunt 107 milioane euro lucrări pe bani europeni sau naţionali, sunt contractele semnate şi multe dintre ele sunt deja licitate şi vor începe chiar acum. La 1 martie, aprilie, mai vom începe lucrările şi vom propune proiecte pentru ADR Oltenia de cel puţin 70 milioane euro. Adică dacă ne iese asta, vă daţi seama că vom putea spune că ne-am făcut datoria faţă de cetăţeni şi programul pe care-l aveţi acolo (programul electoral din 2020 n.r.) şi pe care l-am scris împreună cu echipa în 2020 îl urmărim cu foarte mare atenţie, sunt foarte multe lucruri care au fost cu mult, cu mult depăşite, deci candidez”, a declarat Ion Doldurea, citat de Agerpres.

Doldurea, susținut de colegii de partid

Deputatul PSD de Olt Adrian Chesnoiu, prim-vicepreşedinte al PSD Caracal, a declarat că răspunsul primarului privind candidatura pentru un nou mandat este urmare a discuţiilor din organizaţia locală de partid.

„Domnul primar este membru PSD şi nu şi-a pierdut niciodată calitatea de membru PSD. A luat o decizie unilaterală de a se autosuspenda din toate funcţiile deţinute în PSD Caracal şi PSD Olt, iar decizia unilaterală de a reveni îi aparţine în totalitate şi când va fi momentul o va anunţa, cu aceeaşi stimă şi principialitate cum v-a răspuns acum la întrebare. Şi faptul că v-a răspuns onest că va candida este rodul discuţiilor pe care le-am avut în interiorul organizaţiei şi se bucură de întreaga susţinere a colegilor noştri din PSD Caracal, din PSD Olt şi cred că şi din PSD naţional”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Ion Doldurea s-a autosuspendat după explozie

Anul trecut, la finalul lunii august, după explozia de la Crevedia, primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, a anunţat, într-o postare pe facebook, că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.

„Având în vedere situaţia creată, deşi nu am şi nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook în august 2023.

Citește și: Arhiepiscopul Tomisului, judecat de Sfântul Sinod pentru răzvrătire și indisciplină

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS