2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn fost prim-ministru al Olandei și soția sa au ales să fie eutanasiați împreună la vârsta de 93 de ani

Un fost prim-ministru al Olandei și soția sa au ales să fie eutanasiați împreună la vârsta de 93 de ani

Un fost prim-ministru catolic olandez, Dries van Agt, și soţia sa, Eugenie, au ales să moară eutanasiați împreună, la vârsta de 93 de ani. Decesul lor ilustrează o tendinţă pregnantă în Olanda, unde creşte numărul soților care aleg să-şi pună capăt vieţii împreună, scrie News.ro.

Deşi încă rară, eutanasierea cuplurilor a fost observată pentru prima dată într-o analiză a tuturor cazurilor în 2020, când 26 de persoane au primit eutanasia în acelaşi timp cu partenerii lor. Numărul acestora a crescut la 32 în anul următor şi la 58 în 2022.

Potrivit presei olandeze, Van Agt – prim-ministru între 1977 şi 1982 şi primul lider al partidului Apelul Creştin-Democrat – ar fi fost catolic, dar a ales întotdeauna propria cale, alături de soţia sa, lângă care a petrecut 70 de ani şi pe care a numit-o întotdeauna „fata mea”.

Forumului Drepturilor, un grup propalestinian pe care Van Agt l-a înfiinţat în ultimii săi ani, mai înclinat spre stânga, a anunţat săptămâna trecută vestea morţii lor, „împreună, mână în mână”. Amândoi erau foarte bolnavi și „nu au vrut să plece unul fără celălalt”. Van Agt nu şi-a mai revenit niciodată complet după o hemoragie cerebrală suferită în 2019.

Eutanasia şi sinuciderea asistată, legale în Olanda

Eutanasia şi sinuciderea asistată sunt legale în Olanda din 2002 în cazurile care îndeplinesc şase condiţii, printre care se numără suferinţa insuportabilă, lipsa oricărei perspective de ameliorare şi o dorinţă independentă şi de lungă durată de a muri.

Deşi cuplurile reprezintă un procent infim din decesele prin eutanasie – 8.720 de cazuri, adică 5,1% din totalul deceselor olandeze din 2022 – Fransien van ter Beek, care prezidează fundaţia pro-eutanasie NVVE, a declarat că mulţi oameni îşi exprimă această dorinţă. Ea a adăugat: „Dar nu se întâmplă foarte des, deoarece nu este o cale uşoară”.

Citește și: Șoferiță dusă la secție după ce a făcut scandal când polițiștii au prins-o cu numere false la mașină

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS