Sorana Cîrstea (33 de ani, 22 WTA) a fost învinsă de Iga Swiatek (22 de ani, 1 WTA), scor 1-6, 1-6, în șaisprezecimile de finală ale turneului de la Doha, Qatar. Meciul a durat fix o oră. Sorana Cîrstea s-a aflat la a treia întâlnire cu un lider mondial curent.
Iga Swiatek, campioana ultimelor două ediții ale competiției din Qatar, a intrat pe teren determinată. Sorana a reușit doar un game în cele 33 de minute ale primului set, primul în care a servit, apoi Iga a reușit să returneze și să fie agresivă, astfel că scorul a fost 6-1. Scenariul s-a repetat și în partea a doua, cu poloneza reușind să predea o lecție de tenis. Românca a reușit doar un game, neputând să-și calibreze deloc jocul pentru o înfruntare cu liderul mondial.
E cea mai dură înfrângere pe care a suferit-o românca în fața polonezei dintre cele trei disputate până acum.
Pentru calificarea în turul secund al competiției de la Doha, Sorana Cîrstea a încasat un cec în valoare de 20.650 de dolari și 65 de puncte WTA.
Turneul are o miză mai mare pentru Iga Swiatek. Jucătoarea din Polonia trebuie să își apere punctele obținute anul trecut. Bielorusa Aryna Sabalenka s-a apropiat la 865 de puncte.
Citeşte şi: Ana Bogdan: „Acest turneu este incredibil şi voi munci pentru a-l câştiga!“