Manchester City este ca şi calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins-o marţi seară, în deplasare, pe FC Copenhaga cu scorul de 3-1 (2-1). Golurile din prima manşă a optimilor de finală au fost marcate de Kevin De Bruyne (’10), Bernardo Silva (’45+1) şi Phil Foden (’90+2), respectiv Magnus Mattsson (’34). La jocul de pe „Parken Stadium“ au participat 38.065 de spectatori.
„Cetăţenii“, deţinătorii trofeului Ligii Campionilor, au mărit recordul unei echipe engleze la 21 de meciuri consecutive fără înfrângere în cupele europene.
FC Copenhaga: Grabara – Jelert, Vavro, McKenna, Diks – Mattsson (’81, Larsson), Falk, Goncalves (’70, Hojlund) – Achouri (’81, Sorensen), Claesson (’55, Cornelius), Elyounoussi. Antrenor: Jacob Neestrup.
Manchester City: Ederson – Walker, R. Dias, Stones, Ake – Rodri – B. Silva (’78, Nunes), De Bruyne, Grealish (’21, Doku), Foden – Haaland. Antrenor: Josep Guardiola.
Manşa secundă va avea loc pe 6 martie, la Manchester.
Magnus Mattsson, mijlocaş FC Copenhaga:
„A fost o atmosferă superbă aici, pe ‘Parken Stadium’ şi mă bucur că am luat parte la ea. Ei au marcat de două în prima repriză şi apoi au ‘îngheţat’ jocul. Sunt puţin supărat în acest moment, dar au fost momente în care jocul nostru a fost foarte bun“.
Jacob Neestrup, antrenor FC Copenhaga:
„Cred că City a venit foarte concentrată şi sigură pe ea la acest meci. Au preluat controlul jocului din prima secundă, iar în primele 20 de minute nu am făcut altceva decât să luptăm pentru supravieţuire. Sunt foarte mulţumit de modul cum am evoluat în primele 20-25 de minute din repriza secundă. Am crescut ca joc şi dacă avem şi puţin noroc puteam intra la cabine cu 1-1. Bineînţeles că ne va fi foarte greu în returul din Anglia. Acum o să ne concentrăm pe campionatul danez, unde ne aşteaptă trei meci extrem de dificile, apoi ne vom concentra asupra jocului doi cu City, în care, cu siguranţă, vom da tot ce avem mai bun“.
Josep Guardiola, antrenor Manchester City:
„De Bruyne este extraordinar. A dat un gol fabulos, apoi şi-a intrat în rol Foden. Jucătorii mari apar mereu în prim plan pe ‘scenele’ mari. Ne-am impus aici, dar mai avem de făcut o treabă bună ca să încheiem povestea. Am realizat un lucru bun aici, dar nu am obţinut calificarea. A fost important faptul că am intrat la cabine în avvantaj, dar sunt mândru şi de modul cum am evoluat în repriza secundă. Cel de-al treilea gol ne ajută să sperăm că putem tranşa calificarea în meciul de pe teren propriu“.
Phil Foden, mijlocaş Manchester City:
(în acest meci a devenit cel mai tânăr jucător englez care a jucat 50 de meciuri în Liga Campionilor)
„Avem un grup special şi mă bucur în fiecare zi că fac parte din el. Jucăm cu aceeaşi determinare şi dorinţă de victorie în fiecare an. Ne antrenăm foarte bine şi sper să avem parte de cât mai multe partide. Este nemaipomenit că îl avem pe Kev (De Bruine – n.r.) din nou alături. Când avem momente mai lente în joc, Kev ne face misiunea mai uşoară. Mie îmi place să joc mai retras, dar să apar surprinzător la finalizare.
Faptul că am marcat repede, ne-a ajutat să ne facem meciul mai uşor. Mă bucur că am marcat şi eu şi am contribuit la acest succes. Mai avem un joc şi sper să jucăm la fel de bine şi de eficient“.
Citeşte şi: În sfârșit! Universitatea Craiova și-a adus atacantul mult dorit