2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCraioveanul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record în Superligă: a arbitrat meciul 382!

Craioveanul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record în Superligă: a arbitrat meciul 382!

Arbitrul craiovean Sebastian Colţescu (46 de ani) a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc. Astfel, a stabilit un nou record, luni seara, cu ocazia partidei dintre Sepsi şi Farul Constanţa (0-1), desfăşurată la Sf. Gheorghe, în etapa a 26-a a Superligii. Potrivit site-ului FRF, recordul anterior fusese stabilit în urmă cu 5 ani de Alexandru Tudor, care a fluierat în 381 de meciuri.

„E o împlinire profesională, dar şi personală. E rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Ştiu că nu e la îndemâna oricui, aşa că mă voi bucura de însemnătatea acestei performanţe, chiar şi pentru o zi. Pentru că sunt conştient că, la fel ca orice record, şi acesta va fi doborât. Şi abia aştept să vină următorul arbitru. Fie Istvan Kovacs, fie Ovidiu Haţegan, pentru că ei sunt următorii în activitate în acest top. Să mă depăşească, pentru a-i felicita şi a le strânge mâna“, a spus Sebastian Colţescu înaintea partidei, conform site-ului FRF.

Amintiri din câmpul muncii

Sebastian Colţescu a rememorat primul său joc de pe prima scenă, oferind şi ceva „picant“.

„Era 28 noiembrie 2003, un meci Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa. Aveam emoţii foarte mari. Îmi amintesc că am plecat cu trenul spre meci, am luat ziarul din gară şi scria undeva în primele pagini: ‘În sfârşit Craiova are, din nou, arbitru de Liga 1’. Am făcut brigadă cu doi mari arbitri asistenţi, Cristian Nica şi Aurel Oniţa, cărora le-am şi dat mesaj să le mulţumesc.

A fost şi un moment amuzant în acel joc. Mingea a fost degajată în tribună şi, aşa cum eram obişnuit de la Liga 2, aşteptam ca spectatorii să o arunce înapoi în teren. Dar imediat colegii au strigat la mine să mă facă atent că jocul se reluase cu o altă minge de pe margine. Tot la acel meci mi-am uitat baremul (leafa pentru meci – n.r.) pe masă în vestiar. M-am întors de la Brăila ca să îl recuperez“, a rememorat arbitrul din Bănie.

„Sunt recunoscător“

Acesta a admis că întregul parcurs a fost reprezentat de provocări şi că nu se aştepta să ajungă atât de sus.

„Sincer, la acel moment, nu mă gândeam că voi ajunge până aici. Întotdeauna mi-am făcut planuri în viitorul mai apropiat. Desigur, îmi doream să ajung la cel mai înalt nivel, dar mă şi bucuram de fiecare etapă din carieră. Când arbitram la juniori, îmi doream să ajung la Liga 5. Apoi la Liga 4 şi tot aşa! Mi-a plăcut ca din fiecare meci să îmi creez o provocare, pentru a mă motiva să am constant prestaţii bune.

În trecut am făcut meditaţii cu domnul Romeo Stâncan, fost arbitru internaţional, pentru a progresa. E adevărat, poate că mi-aş fi dorit pe plan internaţional să ajung mai sus în calitate de arbitru de centru. Dar m-am bucurat pentru fiecare experienţă internaţională, fie că a fost ca rezervă, ca arbitru adiţional sau ca VAR. Am avut şansa, ca parte din brigada lui Ovidiu Haţegan, să fiu prezent la un Campionat European, în fazele superioare ale Europa League şi în Liga Campionilor. Au fost multe satisfacţii! Am vizitat aproape întreaga lume, am cunoscut oameni şi culturi noi. Întâlnirile cu Messi şi Cristiano Ronaldo au fost un bonus. Pentru toate acestea sunt recunoscător“.

„Toate experienţele m-au obligat să şi dau înapoi arbitrajului din ceea ce am acumulat“

Sebastian Colţescu a încheiat interviul cu un mesaj:

„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră, marilor arbitri pe care i-am cunoscut şi împreună cu care am făcut echipă. Mă revăd cu plăcere, prin toate oraşele ţării, cu foşti colegi cu care am păstrat relaţii bune. Îi mulţumesc şi domnului Kyros Vassaras (preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor – n.r.) pentru sprijinul său. Dumnealui mi-a acordat încrederea sa după acel episod din Liga Campionilor care m-a ţinut departe de arbitraj timp de două luni şi jumătate. Acea sete de a arbitra cred că m-a ajutat ulterior să am prestaţii bune, apreciate de lume.

Toate experienţele prin care am trecut până acum în carieră m-au făcut mai responsabil şi m-au obligat să şi dau înapoi arbitrajului din ceea ce am acumulat. Aşa că o mare realizare pentru mine o reprezintă faptul că, în perioada în care am fost preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Dolj, am avut 25 de promovări în loturile naţionale, iar 5 dintre arbitri pot spune că sunt la porţile primei ligi“.

Citeşte şi: Craiovencele Alina Peșu şi Daniela Constantinescu, delegate în Liga Națiunilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS