Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj va beneficia de o finanțare nerambursabilă de peste 24 de milioane de euro prin Fondul de Tranziție Justă.
Suma reprezintă un sprijin pentru tranziția forței de muncă afectată de închiderea capacităților din minerit și sectorul energetic. La nivelul județului Gorj funcționează Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare agent economic din regiune. Compania își va reduce treptat capacitățile pe bază de cărbune până la închiderea totală în 2030.
Romeo Chiriac, directorul executiv al AJOFM Gorj, a precizat că din suma de 24,4 va fi acordat sprijin celor care se află în căutarea unui loc de muncă. Va fi realizată reconversia profesională a celor care provin din exploatările miniere și vor fi încadrați șomeri în câmpul muncii. Va mai fi acordat sprijin pentru angajatori prin introducerea de cursuri de calificare noi, în construcții, horeca sau energie verde, precum montatori panouri solare.
Bani și mâncare pentru șomeri
Agenția le va acorda șomerilor prime de instruire, subvenții de participare la formarea în muncă și mese pentru cursanți. „Au trimis observații la Fondul de Tranziție Justă. Programul derulat prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj se va implementa până pe 31 decembrie 2029.
Publicul țintă sunt persoanele cu vârsta între 29 – 55 de ani, persoane cu dizabilități, femei, disponibilizați din minerit. Vor fi în total 3.350 de beneficiari. Pentru 2024 sunt 921 de persoane cuprinse în proiect. Noi vom avea gata proiectul în 60 de zile. Îl pregătim pentru a-l depune când va fi deschisă sesiunea de primire de proiecte. Vom fi capabili să accesăm toate fondurile de la acest capitol și să implementăm proiectul. Noi deja avem cele mai multe coordonate. E cam făcut, dar va fi updatat cu ultimele informații”, a menționat Romeo Chiriac.
Citește și: AJOFM Gorj are nevoie de încă 13 salariați