7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalExtindere rețea de gaze în Râmnicu Vâlcea

Extindere rețea de gaze în Râmnicu Vâlcea

Proiectul de extindere în zonele limitrofe ale Râmnicului a rețelei de gaze avansează în ritm susținut. Șase străzi sunt gata, iar alte cinci intră în lucru.

Se va extinde rețeaua de alimentare cu gaze pe 53 de străzi din zonele mărginașe ale Râmnicului. Totalizează o lungime de 35 km. Extinderea este în beneficiul a aproape 1000 de gospodării.

Până în prezent s-au finalizat lucrările pe străzile Nicolae Popescu-Rebus, Marin Trincă, Viilor, Săveasca, Valea Gorunelului și Eftimești.

Sunt în derulare pe strada Ghioceilor și vor demara în zilele următoare pe străzile Aranghel, Fântânii, Dealul Malului și Gura Văii.
În funcție de lățimea drumului proprietate publică și de rețelele deja existente, noua conductă de gaze poate fi îngropată sau supraterană. Lucrările se coordonează cu cele ale Apavil, de extindere a rețelei de canalizare. La terminarea celor două investiții străzile pe care s-au derulat vor fi asfaltate.

Fiecare proprietar de gospodărie trebuie să facă demersurile necesare pentru a se racorda la rețea cu echipamentele proprii. Termenul estimat pentru încheierea întregului proiect este primăvara anului 2025.

Citește și: (VIDEO) Camion încărcat cu sute de mii de pachete cu ţigări și articole de parfumerie, în valoare de peste 11 milioane de lei, descoperit la Giurgiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS