1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Din a făcut anunţul: România, posibilă organizatoare a CE 2026!

Handbal (f) / Din a făcut anunţul: România, posibilă organizatoare a CE 2026!

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există posibilitatea ca România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia să organizeze împreună Campionatul European feminin din 2026.

El a mai menţionat că această variantă este luată în calcul de Federaţia Europeană de Handbal, o decizie finală urmând să fie anunţată în luna aprilie.

„Încă nu s-a luat nicio decizie. Ce e foarte clar în momentul de faţă, este că Federaţia Europeană încearcă să popularizeze cât mai mult handbalul. Şi îşi doreşte o audienţă foarte mare la Campionatul European feminin. Luând în calcul aceste aspecte şi rezultatele audienţelor din ultimii ani, România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine în dorinţele Federaţiei Europene. Iar aceasta îşi doreşte foarte mult ca sălile să fie pline. Există o propunere de a organiza acest Campionat European în mai multe ţări… în două, trei, patru şi chiar cinci ţări.

Nu au fost cinci până acum, dar poate fi un model nou. Deci există şi această variantă, această propunere, ca cele cinci ţări care candidează, să organizeze împreună. Ar fi cinci ţări cu şase grupe. Se discută. Ceea ce e important pentru România este că suntem în continuare în cărţi. Avem şanse să fim parte în organizarea acestei ediţii a Campionatului European. Decizia se va lua în luna aprilie, în şedinţa Comitetului Executiv al EHF“, a punctat Din, citat de Agerpres.

În luna noiembrie a anului trecut, România şi-a depus candidatura, alături de Slovacia, pentru coorganizarea Campionatului European de Handbal feminin din 2026. Alte trei ţări, Polonia, Cehia şi Turcia, au depus de asemenea dosare pentru a organiza această competiţie. 

Citeşte şi: Handbal (f) / Adio şi locul 5! De la înfrângeri consecutive, SCMU Craiova a ajuns să se facă de râs

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS