Bărbații ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani, care pot fi recrutaţi pentru a participa la război, nu mai au voie la o distanţă mai mică de 5 km de frontiera cu România şi Republica Moldova, potrivit unui ordin semnat de şeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuţi, informează Agerpres.
Măsura a fost luată pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de persoane care încearcă să părăsească ţara, pentru a nu se înrola în armată.
Potrivit ordinului, este interzisă „intrarea persoanelor pe o fâşie de teren desemnată de-a lungul frontierei de stat, inclusiv în scopuri turistice, recreative, pescuit, cu excepţia: persoanelor care locuiesc sau lucrează permanent sau temporar în hotarele acesteia, cu condiţia să deţină autorizaţia corespunzătoare eliberată de detaşamentul de frontieră; proprietarii de terenuri situate în fâşie, cu condiţia să deţină autorizaţia corespunzătoare eliberată de detaşamentul de frontieră”.
Poliţia de Frontieră din Cernăuţi a interzis și circulaţia autovehiculelor în zona de graniţă, cu excepţia celor care se află în punctele de trecere a frontierei.
Restricţiile sunt valabile pe raza localităţilor de frontieră Selyatynsk, Beregometsk, Krasnoilsk, Chudeysk, Petrovetsk, Suchevensk, Kamianetsk, Hlybtsk , Tereblechansk, Taraşansk, Hertsaivsk, Vancikovetsk, Mamalygivsk, Livenetsk, Kelmeneţk, Sokiryansk, Vaşkovetsk, Cernăuţi, Dnistrovsky, Vyzhnytsky din regiunea Cernăuţi.
Citește și: Două microbuze romanești s-au ciocnit în Ungaria, lângă Vama Borș. Un șofer a murit pe loc