3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSoțul Dianei Șoșoacă vrea să divorțeze după ce senatoarea l-a exclus din partid

Soțul Dianei Șoșoacă vrea să divorțeze după ce senatoarea l-a exclus din partid

Scandalul din familia Șoșoacă nu se oprește. Soțul senatoarei Diana Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă, a anunțat că vrea să divorțeze după ce a fost dat afară din partidul SOS România. După încheierea divorțului, lidera partidului extremist va pierde numele de familie Șoșoacă, a afirmat șotul acesteia.

„Mie îmi pare rău și cer scuze tuturor oamenilor din SOS România, care anul asta se pregăteau să ne voteze. Sunt de împărțit foarte multe lucruri (cu Diana Șoșoacă), aveam câteodată și zilnic certuri cu Diana. Știti că Diana nu poate să vorbească argumentativ cu nimeni. Din păcate, lucrurile sunt cum sunt. Necazul cel mai mare este că Diana a facut jocurile PSD-ului. A acoperit scandalul comasării alegerilor cu nebunia asta, cu certurile noastre”, a afirmat Silvestru Șoșoacă, potrivit sursei citate.

Dumitru Șoșoacă vrea să divorțeze de soția cu care nu se mai înțelege pentru că „se crede zeiță“

Întrebat dacă va divorța de Diana Șoșoacă, politicianul a răspuns: „Cel mai probabil, da. Ieri a fost un simulacru de consiliu în care toți au fost obligați nu doar să voteze împotriva mea, ci să mă elimine. Ea i-a prostit pe oamenii aia, și-a bătut joc de ei. A fost o execuție mediatică pe televiziunile astea online. Ea trăiește din show, în rest nu poate să facă nimic. Când am luat-o de soție era cu totul alta. De atunci se crede zeiță și se poartă foarte urât. Aproape nimeni nu mai e în jurul ei”.

„Eu am găsit-o Macovei. În urma divorțului va trece la Macovei, la numele de fată”, a adăugat soțul senatoarei.

Acesta a recunoscut că soția lui nu a fost niciodată violentă cu el fizic, ci doar verbal. „Nu și-ar fi permis, dar agresiuni verbale da”.

Cei doi soți au trei copii împreună. Întrebat ce se va întâmpla cu ei în urma divorțului, Silvestru Șoșoacă a afirmat: „Nu știu, nu m-am gândit. Scandalul nu vreau să treacă în plan personal. SOS în fata votanților, nu cred că vom mai avea așa mulți votanți dacă ne vom certa așa, ca chiorii”.

De la ce a pornit scandalul în familia Șoșoacă

Scandalul dintre cei doi a început atunci când senatoarea l-a suspendat pe Silvestru Șoșoacă din conducerea partidului SOS România, în urmă cu câteva zile.

Ea spunea atunci că, deși el e supărat din cauza deciziei, ei rămân o familie, făcând acest lucru pentru a-l salva de serviciile secrete.

La scurt timp, soțul acesteia a reacționat. El spunea că a aflat de această decizie „ilegală” din presă și ține să precizeze că proiectul SOS România a fost ideea lui, fiind, de altfel, și „principalul organizator al partidului”.

De asemenea, Dumitru-Silvestru Șoșoacă a mai adăugat că decizia „este de neînțeles” și „nu se pot accepta acțiunile abuzive” ale senatoarei „împotriva membrilor și liderilor din partid”.

Citește și: Un copil a căzut de pe telescaun la Straja

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS