Reorganizarea Filarmonicii Oltenia, repusă pe tapet. Se desființează 31 de posturi. Reorganizarea Filarmonicii Craiova este repusă pe masa de lucru a consilierilor locali. Se desființează 31 de posturi.
În urmă cu o lună, Primăria Craiova a amânat reorganizarea Filarmonicii Oltenia, după protestul angajaților. Proiectul de reorganizare prevedea comasarea mai multor departamente, desființarea a două posturi, de la 195 la 193, iar printr-un amendament propus de consilierul local PSD se solicita desfiinţarea coralei academice a instituţiei, unde sunt circa 50 de persoane. Pentru salvarea Filarmonicii a fost inițiată și o petiție online – Salvati Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia” – Craiova – care a strâns în câteva zile peste 12.000 de semnături.
În ședința Consiliului Local al Municipiului Craiova care va avea loc joi, 29.02.2024, se discută reorganizarea respectivei instituții de cultură.Prin HCL Local nr. 262/2023 s-au aprobat organigrama şi statul de funcţii ale Filarmonicii ”Oltenia” Craiova, cu un număr de 195 posturi. În vederea respectării prevederilor legale, la începutul acestei luni Filarmonica ”Oltenia” Craiova a transmis spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Craiova, organigrama şi statul de funcţii, pentru un număr de 164 posturi
Iată care vor fi modificările aduse organigramei Filarmonicii Oltenia așa cum au fost prinse în proiectul de HCL:
Se desființează Serviciul organizare și promovare evenimente culturale, personalul din cadrul serviciului desființat urmând a fi preluat în cadrul altor structuri organizatorice. Odată cu desființarea serviciului organizare și promovare evenimente culturale se desființează și postul de conducere de șef serviciu, salariatei care ocupă funcția de conducere de șef serviciu i se va oferi dreptul de a ocupa funcția de execuție de referent de specialitate grad profesional I (în prezent vacantă). Personalul din cadrul serviciului organizare și promovare evenimente culturale desființat, respectiv: un post de execuție de secretar PR și un post de execuție de analist vor fi redistribuite în cadrul compartimentului coordonare artistică, iar două posturi de execuție de referent de specialitate și un post de execuție de referent vor fi redistribuite Compartimentului Financiar – contabilitate, resurse umane.
Totodată, se desființează două posturi vacante, respectiv postul de execuție de artist plastic grad și postul de execuție de impresar grad profesional I.
Desiințări și transformări
Se desființează Biroului Coordonare artistică, iar personalul va fi preluat în cadrul altor structuri organizatorice. Odată cu desființarea acestei structuri se desființează și postul de conducere de șef birou. Salariatului i se va oferi dreptul de a ocupa funcția de execuție de consultant artistic grad profesional IA (în prezent vacantă). Se înființează Compartimentul Coordonare artistică, organizare și promovare.
Structura organizatorică a acestuia va fi următoarea: un post de execuție de dirijor, două posturi de execuție de solist concertist, un post de execuție de dirijor cor, un post de execuție de maestru de cor, două posturi de execuție de consultant artistic, un post de execuție de referent de specialitate, un post de execuție de bibliotecar, un post de execuție de secretar PR, un post de execuție de analist, compartiment aflat în directa subordine a directorului artistic. – se desființează un post vacant, respectiv postul de execuție de dirijor grad profesional IA; III.
Se desființează Serviciul Juridic, resurse umane și achiziții publice, iar personalul din cadrul serviciului desființat urmând a fi preluat în cadrul altor structuri organizatorice.
Apar compartimente noi
Se înființează două compartimente noi, juridic și achiziții publice. Cele două servicii vor fi în directa subordine a managerului instituțiie de cultură.
Se înființează Compartimentul administrativ aflat în directa subordine a contabilului șef, format din personalul din cadrul serviciului administrativ desființat, respectiv: un post de execuție de inginer (vacant), șapte posturi de execuție de muncitor, un post de execuție de garderobier, un post de execuție de plasator și un post de execuție de supraveghetor sală.
Tot la capitolul înființări intră Compartimentul Financiar – contabilitate, resurse umane, în directa subordine a contabilului șef, cu un număr de 10 posturi de execuție. În cadrul Compartimentul Financiar – contabilitate, resurse umane se preia personalul de execuție aflat în structura ”Contabil Șef și se redistribuie un post de execuție de economist, două posturi de execuție de referent de specialitate și un post de execuție de inspector de specialitate din cadrul fostului Serviciu Juridic, resurse umane, achiziții publice, precum și două posturi de execuție de referent de specialitate și un post de execuție de referent din cadrul fostului Serviciu Organizare și promovare evenimente culturale.
Se desființează Serviciul Administrativ, funcției de conducere rămâne vacantă prin pensionare, personalul din cadrul serviciului. Odată cu desființarea serviciului administrativ se desființează și postul de conducere de șef serviciu Se transformă funcția de conducere de șef serviciu – administrativ, în funcție de execuție de inginer grad profesional IA.
Ce se întâmplă cu orchestra și corul
Se desființează 18 posturi vacante din cadrul Compartimentului Orchestră. Dispare un post de execuție de solist instrumentist grad profesional IA; un post de execuție de solist instrumentist grad profesional I; două posturi de execuție de șef partidă grad profesional IA; un post de execuție de șef partidă grad profesional I; un post de execuție de șef partidă grad profesional II; două posturi de execuție de artist instrumentist grad profesional IA; două posturi de execuție de artist instrumentist grad profesional I; două posturi de execuție de artist instrumentist grad profesional II; un post de execuție de artist instrumentist debutant; un post de execuție de instrumentist treapta profesională III; trei posturi de execuție de instrumentist debutant; un post de execuție de șef orchestră treapta profesională I. În prezent, în cadrul compartimentului orchestră, se regăsesc 79 posturi.
Se desființează 5 posturi vacante din cadrul compartimentului cor. În cadrul compartimentului cor, sunt 48 de posturi, În urma reorganizării, la nivelul Filarmonicii ”Oltenia” Craiova s-au desființat în total un număr de 31 posturi, din care: 3 posturi de conducere și 28 posturi vacante de execuție.