Polițiștii gorjeni au organizat recent mai multe acțiuni pentru combaterea accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor, bicicliștilor și căruțașilor.
Astfel, pentru menținerea unui trend descendent al accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale, abaterilor săvârșite de bicicliști și căruțași, la data de 26 februarie, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au desfășurat activități preventive-educative în mediul rural, pentru combaterea accidentelor rutiere cu implicarea bicicliștilor și căruțașilor.
În acest sens, polițiștii au acționat pe mai multe artere deschise circulației rutiere din județ (DN 67 Scoarța, DN 67B Târgu Cărbunești, Licurici, Hurezani, DN 6 B Căpreni, Stoina, Crușeț, DJ 661 Bărbătești, Turburea, Țânțăreni), unde au distribuit veste reflectorizante bicicliștilor și căruțașilor.
Activitățile vor continua
De asemenea, polițiștii au procedat la testarea alcoolscop a participanților la trafic și la informarea acestora cu privire la pericolele la care se expun în cazul nerespectării normelor legale în vigoare.
De la începutul anului 2024, până la data de 21 februarie, la nivelul județului Gorj s-au produs șase accidente rutiere grave, soldate cu decesul a trei persoane, rănirea gravă a patru persoane și rănirea ușoară a altor trei persoane.
Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare, în vederea reducerii riscului rutier și a prevenirii și combaterii accidentelor rutiere de orice fel.
Citește și: Un bărbat a aruncat centrala termică pe maşina unui vecin și s-a dat cu capul de mașina poliției