2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAleksei Navalnîi va fi înmormântat vineri

Aleksei Navalnîi va fi înmormântat vineri

Aleksei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia, ucis în lagăr acum aproape două săptămâni, va fi înmormântat vineri, a anunțat purtătoarea cuvânt a acestuia, Kira Iarmiș. Într-un mesaj pe Twitter, Iarmiș a anunțat că Navalnîi va fi înmormântat în Cimitirul Borisov din cartierul moscovit Marino.

„Slujba de înmormântare a lui Alexei va avea loc la Biserica Icoanei Maicii Domnului «Alină-mi Durerea» din Marino pe 1 martie, la ora 14:00. Veniți mai devreme. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Borisov”, a scris Iarmiș, într-o postare pe Twitter, conform digi24.ro.

Familia lui Aleksei Navalnîi a întâmpinat probleme în încercarea de a-l înmormânta pe disident

Familia lui Aleksei Navalnîi a întâmpinat probleme în încercarea de a-l înmormânta pe disident, în condițiile în care firmele de servicii funerare refuzau când auzeau despre cine e vorba. Trupul neînsuflețit al opozantului rus a fost predat mamei sale, abia sâmbătă, după îndelungi încercări ale familiei de a-l recupera de la autorități. Marți, autoritățile regimului l-au arestat pe avocatul lui Navalnîi, în timp ce acesta o acompania pe mama disidentului în căutarea de firme de servicii funerare dispuse să organizeze înmormântarea.

Citește şi: Un copil de 4 ani s-a înecat într-o groapă cu apă pentru vite

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS